China permite din nou accesul pe platformele Facebook şi Twitter şi pe site-ul The New York Times

China permite din nou accesul pe reţelele Facebook şi Twitter şi pe site-ul The New York Times, dar numai pentru o zonă de 27 de kilometri în jurul oraşului Shanghai, considerat zonă de liber schimb, informează site-ul tabloidului britanic Daily Mail.
Economica.net - mar, 01 oct. 2013, 13:58
China permite din nou accesul pe platformele Facebook şi Twitter şi pe site-ul The New York Times

Un număr restrâns de chinezi vor putea în sfârşit să acceseze Facebook, Twitter şi alte site-uri considerate „sensibile din punct de vedere politic”, după ce guvernul comunist blocase reţeaua Facebook în 2009, ca urmare a revoltelor din provincia Xinjiang.

Accesul la aceste site-uri va fi permis doar chinezilor care lucrează şi trăiesc în noua zonă porto-franco din Shanghai, care are o suprafaţă de 27 de kilometri.

Platformele Facebook şi Twitter au fost blocate de guvernul de la Beijing în urma revoltelor sângeroase din provincia Xinjiang, din vestul Chinei, despre care autorităţile afirmă că au fost instigate prin site-urile de socializare.

Pe de altă parte, site-ul The New York Times a fost blocat în China după ce publicaţia americană a relatat, anul trecut, că familia premierului chinez de atunci, Wen Jiabao, a strâns o avere imensă.

Citând surse guvernamentale, ziarul South China Morning Post din Hong Kong a afirmat, de asemenea, că autorităţile susţin licitaţii ale firmelor de telefonie străine pentru furnizarea serviciilor de internet în zonă.

Partidul Comunist din China cenzurează agresiv internetul, ştergând sistematic postările online şi blocând accesul la site-uri pe care le consideră nepotrivite sau periculoase din punct de vedere politic.

Zona porto-franco din Shanghai, aprobată la începutul lunii iulie, urmează să fie „o regiune de testare” a convertibilităţii yuanului şi a liberalizării ratelor dobânzilor, pe lângă investiţiile străine directe şi sistemul de impozitare, a afirmat Consiliul de Stat.

Potrivit aceloraşi surse guvernamentale, scopul deblocării site-urilor din zona porto-franco este acela de a face cetăţenii străini „să se simtă ca acasă”. „Dacă nu se pot conecta la Facebook sau citi The New York Times, ei s-ar putea întreba pe bună dreptate cât de specială este zona porto-franco, în comparaţie cu restul Chinei”, au mai afirmat aceleaşi surse.

Pe de altă parte, Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, a afirmat că posibilitatea accesării acestei reţele în China este conformă cu scopul companiei de a conecta lumea.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...