Bulgaria: GERB are la dispoziţie o săptămână pentru a forma un guvern

Cel mai mare partid politic bulgar, GERB, are la dispoziţie şapte zile pentru a încerca să formeze un guvern care să scoată Bulgaria din impasul politic prelungit, pe fondul încetinirii creşterii economice şi al creşterii facturilor la energie, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 05 dec. 2022, 13:03
Bulgaria: GERB are la dispoziţie o săptămână pentru a forma un guvern

La două luni după ce a câştigat alegerile din 2 octombrie, cu 25,3% din voturi, GERB a obţinut încă o săptămână din partea preşedintelui Rumen Radev pentru a forma un guvern funcţional şi a evita astfel al cincilea scrutin parlamentar din ultimii doi ani.

Criza politică din Bulgaria afectează şansele ţării de a adera la spaţiul Schengen în acest an şi intenţiile sale de a adopta moneda euro în 2024, comentează agenţia de presă britanică.

GERB, partidul fostului premier Boiko Borisov, l-a propus pe Nikolai Gabrovski, un neurochirurg în vârstă de 51 de ani, ca premier desemnat.

”Voi depune toate eforturile posibile pentru a propune un guvern care se va îndepărta de discuţia politică şi va fi mai apropiat de abordarea experţilor”, i-a transmis Gabrovski lui Radev.

Analiştii politici sunt sceptici în legătură cu şansele de reuşită ale GERB, care deţine 67 dintre cele 240 de mandate parlamentare, şi sunt de părere că varianta unor noi alegeri în martie nu poate fi exclusă.

Principalii rivali ai GERB, partidele ”Continuăm Schimbarea” şi Bulgaria Democrată, au exclus posibilitatea de a sprijini un guvern condus de GERB, criticându-l pe Borisov că a permis corupţia în perioada în care a condus executivul bulgar, până în 2021.

Dacă GERB eşuează, mai există două şanse pentru formarea unui guvern, iar, dacă nici acestea nu reuşesc, preşedintele Radev va trebui să convoace noi alegeri în termen de 60 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale....
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...