Compania de jocuri video Keywords deschide un studio în București și are în plan să angajeze peste 1.000 de specialiști în primii cinci ani

Keywords, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii tehnice și creative pentru industria globală de jocuri video, deschide un studio în București și are în plan să angajeze peste 1000 de specialiști în primii cinci ani de activitate. Deschiderea studioului Keywords în România vine la un an de când compania a intrat oficial pe piața locală, prin achiziția AMC Ro Studio, studio de grafică 3D pentru jocuri video.
Lidia Neagu - mar, 06 dec. 2022, 11:49
Compania de jocuri video Keywords deschide un studio în București și are în plan să angajeze peste 1.000 de specialiști în primii cinci ani

Hub-ul din București va extinde rețeaua globală de studiouri Keywords, alături de multe alte hub-uri, printre care cele din Dublin, Katowice, Paris și Milano. Noul studio va contribui, de asemenea, la creșterea echipei de 12.000 de oameni, având în plan să angajeze peste 30 de specialiști pentru roluri de player support și software development în următoarele luni.

 „Keywords Studios are o vastă experiență pe întregul ciclu de viață al dezvoltării jocurilor: începând de la dezvoltare, la testare, până la lansare pe piață și suportul post-lansare. Multe din aceste servicii le oferim de aproape 25 de ani unora dintre cele mai importante companii de jocuri din lume precum Activision Blizzard, Bandai Namco, Bethesda sau Electronic Arts. Ne dorim să contribuim la dezvoltarea industriei din România, oferind viitorilor colegi posibilitatea de a își aduce aportul la dezvoltarea unora din cele mai populare jocuri din lume. De asemenea, studioul local va contribui și mai mult la creșterea globală de specialiști a Keywords, care se ridică la peste 12.000 de persoane și crește pe zi ce trece,” a precizat Vlad Alexandru, Director Regional (Europa de Est) la Keywords România.

Căutăm să angajăm nu doar în București, ci oriunde în țară, oferind numeroase locuri de muncă remote și contribuind astfel la dezvoltarea unor regiuni care până acum nu au fost în planul majorității multinaționalelor. Este o prioritate pentru noi să oferim specialiștilor cu care vom lucra un echilibru între muncă și viața personală și o recunoaștere financiară corectă în raport cu activitatea, experiența, vechimea și performanțele lor,” a mai precizat Vlad Alexandru.

În ultimii ani, Keywords a achiziționat mai multe studiouri dezvoltatoare de jocuri video din întreaga lume precum Forgotten Empires, Mighty Games, Smoking Gun, dar și AMC Ro Studio din România, prin care compania și-a făcut intrarea în Europa de Est anul trecut.

Keywords oferă servicii de-a lungul întregului ciclu de dezvoltare a jocului prin trei linii de servicii: Create (Artă, dezvoltare de jocuri, dezvoltare audio), Globalize (Testare, Localizare) și Engage (Suport pentru jucători, Cercetare, Marketing). Parte a grupului Keywords, AMC Ro Studio va continua să ofere serviciile creative ale companiei în această regiune, în timp ce Keywords se va concentra în România pe dezvoltarea ofertei complete de servicii a companiei.

Keywords a lucrat de-a lungul anilor la o multitudine de proiecte pentru partenerii săi, oferind servicii de dezvoltare pentru titluri jucate de milioane de oameni din întreaga lume precum Star Wars Jedi: Fallen Order, Valorant, League of Legends, Clash Royale, Anthem, Doom Eternal, Mass Effect, Gears of War, Mortal Kombat, Just Cause, Tomb Raider, Mafia, World of Tanks și multe altele.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...