Cotaţiile leului au coborât spre 4,44 lei/euro la finalul zilei

Cotaţiile monedei naţionale au coborât spre 4,44 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de miercuri, într-o piaţă în care jucătorii au continuat să transfere volume reduse de valută, spun dealerii.
Economica.net - mie, 02 oct. 2013, 14:27
Cotaţiile leului au coborât spre 4,44 lei/euro la finalul zilei

În jurul orei 16:30, băncile schimbau euro la 4,4430 – 4,4445 lei, în scădere faţă de nivelul de la aceeaşi oră de marţi, când transferurile s-au operat la 4,4475 – 4,4490 lei/euro.

În debut, euro a fost cotat la 4,4460 – 4,4490 lei, iar primele transferuri au dus cursul până la 4,4550 lei/euro. Ulterior rata de schimb a revenit aproape de 4,45 lei/euro, iar în a doua parte a zilei a atins un minim de 4,4430 lei/euro.

Valutele din regiune afişau variaţii nesemnificative faţă de euro.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 0,49 bani mai redus, de 4,4511 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4560 lei/euro.

Leul s-a apreciat nesemnificativ în raport cu dolarul american, rata de referinţă fiind stabilită la 3,2888 lei/dolar,uşor mai jos faţă de 3,2894 lei/dolar marţi.

Cursul de referinţă leu/franc elveţian a coborât de asemenea, la 3,6364 lei/franc, de la 3,6377 lei/franc marţi.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au coborât de la 3,05 – 3,55% la 2,5 – 3% pe an. În acelaşi timp, randamentele pentru depozitele la o săptămână au scăzut de la 3,03 – 3,53% la 2,63 – 3,13% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...