Polonia acceptă, în final, sistemele Patriot germane pe teritoriul său

Polonia a anunţat marţi că va accepta pe teritoriul său sistemele de apărare antiaeriană Patriot oferite de Germania, pe care anterior a sugerat să fie transferate în Ucraina, scrie AFP.
AGERPRES - mie, 07 dec. 2022, 08:48
Polonia acceptă, în final, sistemele Patriot germane pe teritoriul său

Ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat marţi că a discutat cu omoloaga sa germană, Christine Lambrecht, şi „a acceptat cu dezamăgire decizia sa de a refuza să sprijine Ucraina”.

„Desfăşurarea sistemelor Patriot în vestul Ucrainei ar fi sporit securitatea polonezilor şi ucrainenilor. Prin urmare, luăm decizii de lucru cu privire la plasarea bateriilor în Polonia şi conectarea acestora la sistemul nostru de comandă”, a indicat el pe contul sau de Twitter.

Informaţia a fost confirmată rapid de Ministerul german al Apărării.

„Ministrul federal Christine Lambrecht şi colegul său polonez au avut o discuţie serioasă despre oferta germană de a desfăşura sisteme Patriot germane în Polonia şi au fost de acord în principiu”, a declarat un purtător de cuvânt într-un e-mail adresat AFP.

„Detalii precum posibilele locaţii de desfăşurare şi infrastructura necesară sunt în prezent discutate la nivel tehnic şi este prevăzut să se trimită imediat o echipă de recunoaştere în Polonia”, a adăugat el.

Pe 21 noiembrie, Germania s-a oferit să ofere Poloniei sisteme Patriot în urma unui incident în care un proiectil a lovit teritoriul polonez la frontiera estică pe fondul unui asalt rusesc asupra Ucrainei, provocând moartea a două persoane.

Iniţial, Mariusz Blaszczak a salutat propunerea, apoi s-a răzgândit, sugerând ca sistemele Patriot să fie desfăşurate de partea ucraineană a frontierei.

Germania a răspuns că această soluţie ar trebui să fie discutată în cadrul NATO. Dar secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a declarat că decizia îi revine guvernului de la Berlin.

Schimbarea de atitudine a autorităţilor poloneze, percepută ca o respingere diplomatică a ofertei Berlinului, a fost criticată de opoziţia liberala poloneză care a pus-o pe seama orientării antigermane a conservatorilor naţionalişti la putere.

Această orientare a fost ilustrată din nou recent de afirmaţiile liderului partidului la putere, Jaroslaw Kaczynski, care a denunţat „dominaţia germană” în Europa.

Ţările membre ale NATO au furnizat deja Ucrainei arme în valoare de miliarde de dolari pentru a o ajuta să lupte împotriva invaziei ruse, inclusiv sisteme moderne de apărare aeriană.

Germania a furnizat Kievului sistemul Iris-T cu rază medie de acţiune. Dar Statele Unite şi alţi aliaţi ai NATO au evitat să trimită în Ucraina sistemul Patriot cu rază lungă de acţiune.

Acest sistem american este un element-cheie al apărării Alianţei pe flancul său estic. Washingtonul a desfăşurat deja rachete Patriot în Polonia, iar Berlinul le-a instalat în Slovacia.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...