Sligro, care va prelua nouă angrosişti Metro din Belgia şi aproximativ o sută de angajaţi de la reţeaua regională şi sediul central, va plăti 47 milioane de euro pentru magazinele Metro.
„În ultimii ani ne-am pregătit structura organizaţională, echipele, infrastructura IT şi logistică în Belgia pentru aceste evoluţii. Suntem extrem de încântaţi să putem acţiona acum”, a afirmat directorul general al Sligro, Koen Slippens.
Compania le va oferi angajaţilor de la magazinul Metro din Antwerp North, care nu va fi preluat, locuri de muncă la magazinul din apropiere, Sligro-ISPC, în timp ce magazinul Evergem şi echipa sa vor fi transferaţi la firma Van Zon.
După finalizarea tranzacţiei, Sligro va închide magazinele şi le va redeschide unul câte unul în următoarele zile, după implementarea infrastructurii tehnice şi a noilor produse.
Retailerul olandez de produse alimentare se aşteaptă la venituri semnificativ mai scăzute după redeschiderea tuturor magazinelor, până la mijlocul lunii viitoare.