NSA a încercat să localizeze americani prin telefoanele lor mobile

Înalți oficiali ai serviciilor secrete americane au afirmat, miercuri, că Agenția Națională de Securitate (NSA) a încercat să localizeze americani prin telefoanele lor mobile, în cea mai recentă dintr-o serie de dezvăluiri despre activitatea de spionaj a agenției, făcute în încercarea de a o apăra de acuzațiile că ar fi invadat intimitatea americanilor la scară largă, relatează Associated Press.
Economica.net - joi, 03 oct. 2013, 09:20
NSA a încercat să localizeze americani prin telefoanele lor mobile

Directorul NSA, generalul Keith Alexander, a declarat în fața Congresului că agenția sa a efectuat teste în 2010 și 2011 pentru a afla dacă este posibil din punct de vedere tehnic să colecteze date de la releuri de telefonie mobilă, care pot arăta unde a călătorit posesorul unui telefon. Informațiile nu au fost utilizate niciodată, susține Alexander, iar rezultatele testelor au fost raportate comisiilor pentru informații ale Congresului.

Responsabilul nu a precizat, însă, câți americani au fost urmăriți prin intermediul telefoanelor mobile sau de ce agenția sa considera că ar fi avut nevoie de această abilitate, chiar și ipotetic.

În pledoaria sa în apărarea NSA, Keith Alexander a dezmințit un articol al New York Times potrivit căruia agenția a efectuat căutări în datele rețelelor sociale americane. Generalul a admis că NSA colectează informații din rețele sociale și alte baze de date comerciale pentru a căuta suspecți de terorism străini, însă nu a utilizat aceste informații pentru a crea dosare private ale unor cetățeni americani.

New York Times a relatat sâmbătă că NSA exploatează colecții imense de informații personale pentru a crea grafice sofisticate cu conexiunile sociale ale unor cetățeni americani. Potrivit cotidianului, aceste informații includ postări pe Facebook, precum și date bancare, localizări prin GPS sau date despre zborurile aeriene efectuate.

Directorul NSA a detaliat, de asemenea, 12 cazuri de folosire abuzivă a programelor agenției de către angajați ai NSA pentru a-și spiona partenerul. Toți acești angajați, cu o singură excepție, au fost sancționați, a adăugat generalul.

‘Lucrăm doar în conformitate cu legea’, a afirmat, la rândul său, în fața parlamentarilor americani, directorul serviciilor de informații americane, James Clapper. ‘Am făcut și unele greșeli, unele destul de importante. De fiecare dată când am descoperit aceste greșeli, le-am raportat, adresat și corectat’, a continuat responsabilul.

Alexander și Clapper au spus parlamentarilor că paralizia statului federal, care a început marți, afectează grav abilitatea serviciilor secrete de a apăra împotriva amenințărilor.

‘Pericolul de aici se va acumula de-a lungul timpului. Prejudiciul va fi insidios’, a declarat Clapper. Responsabilul a evocat spectrul trădării, afirmând că stresul financiar i-ar putea lăsa pe ofițerii săi vulnerabili în fața spionilor străini.

Te-ar mai putea interesa și
E oficial. România va cumpăra 32 de avioane F-35. Senatul, for decizional, a adoptat legea
E oficial. România va cumpăra 32 de avioane F-35. Senatul, for decizional, a adoptat legea
Senatul adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 76 de voturi 'pentru'. Şedinţa s-a desfăşurat în format......
ALRO a trecut pe profit în primele nouă luni din 2024. Plus de 127 mil. lei, faţă de o pierdere de 394 mil. lei, în perioada similară din 2023
ALRO a trecut pe profit în primele nouă luni din 2024. Plus de 127 mil. lei, faţă de o pierdere de 394 mil. lei, în ...
Grupul Alro a înregistrat un profit net de peste 126,799 milioane de lei în primele nouă luni ale acestui an, comparativ ...
Ciolacu: Informările din Republica Moldova şi Ucraina nu au făcut referire la faptul că Simion este spion rus
Ciolacu: Informările din Republica Moldova şi Ucraina nu au făcut referire la faptul că Simion este spion rus
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că în informaţiile pe care le are de la guvernele Republicii Moldova şi ...
Ciucă: PSD uită ce se poate întâmpla promovând liderul unui partid care e portavocea Moscovei
Ciucă: PSD uită ce se poate întâmpla promovând liderul unui partid care e portavocea Moscovei
Candidatul PNL la Preşedinţia României, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri, la Ploieşti, că, pentru îndeplinirea unui ...