Oltchim 2 e aproape gata: Ce merge la noua companie şi ce rămâne la cea veche

Oltchim 2, o companie ce va conţine activele viabile ale Oltchim, va exista de săptămâna viitoare. Administratorul judiciar al Oltchim va transfera pe noua firmă licenţele, brevetele, activele fixe şi personalul. Vechiul Oltchim va fi lăsat cu datoriile şi falimentat
Florin Cojocaru - joi, 03 oct. 2013, 21:02
Oltchim 2 e aproape gata: Ce merge la noua companie şi ce rămâne la cea veche

Administratrul judiciar al companiei Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflată în insolvenţă, a finalizat procedura procedura de separare a activelor viabile ale fabricii de cele toxice şi o va pune în aplicare săptămâna viitoare, după ce va fi publicat raportul de evaluare asupra Oltchim. „Evaluatorul a fost numit de Consiliul Creditorilor, nu de noi, raportul încă întârzie. N-am stat însă degeaba, am pus la punct procedura de transfer a activelor viabile ale Oltchim pe Oltchim 2, companie al cărei act constitutiv va fi depus la Registrul Comerţului săptămâna viitoare”, a declarat Gheorghe Piperea, administratorul judiciar Oltchim, pentru ECONOMICA.NET.

 

Potrivit acestuia, pe Oltchim 2 vor fi trecute platformele Râmnicu Vâlcea şi Bradu, drepturile de proprietate industrială, licenţe autorizate, contractele în derulare şi personalul Oltchim. Pe vechiul Oltchim vor rămâne activele toxice şi cele care nu folosesc activităţii de bază, precum căminele de nefamilişti, cantinele, toate datoriile(circa 800 de milioane de euro) şi creanţele de recuperat. De aici, se va valorifica ceea ce se poate, ulterior firma va intra în faliment.

„Creditorii îşi vor recupera banii ce le sunt datoraţi după ce se vinde Oltchim 2. Aproape 100% din suma ce se va lua pe Oltchim2 va fi folosită pentru îndestularea creditorilor beneficiari de garanţii şi pentru plata salariilor restante către angajaţi. În mare, vorbim de jumate-jumate stat-bănci”, arată Piperea. Potrivit unor informaţii apărute în presă, confirmate de Piperea, valoarea Oltchim 2 s-ar situa în jurul valorii de 200 de milioane de euro, însă valoarea exactă nu poate fi dezvăluită pentru că se duc negocieri cu investitori interesaţi în cumpărarea Oltchim 2.

Dacă 200 de milioane de euro se vor duce către creditorii ce dispun de garanţii, alte 600 de milioane deţinute de creditorii chirografari se pierd(furnizori, prestatori de servicii). Aceştia nu vor recupera nimic.

De cumpărarea Oltchim 2 s-au arătat interesate companiile Oil Gas Trade, din Rusia, SIF-urile în parteneriat cu Ştefan Vuza, din România, şi acţionarul minoritar polonez PCC SE în consorţiu cu Fortissimo Capital.

Potrivit unor surse din piaţă, cele mai mari şanse le-ar avea ruşii, în spatele cărora s-ar afla gigantul Gazprom,  care sunt dispuşi să „arunce” cu circa 500 de milioane de euro pentru a realiza un complex petrochimic în România care să cuprindă Oltchim cu petrochimia de la Piteşti, rafinăria Arpechim Piteşti şi ţevile de transport ţiţei ale Conpet care ar urma să fie concesionate pe termen lung. „200-250 de milioane de euro pentru Oltchim, 150 de milioane de euro la Arpechim, cu tot cu poluarea istorică şi investiţiile de mediu, restul pentru conducte”, au precizat sursele citate. Oil Gas Trade discută deja cu Petrom condiţiile preluării rafinăriei Arpechim.

Statul a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza Oltchim, controlată de Ministerul Economiei. Combinatul chimic se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an. Compania are 2.300 de angajaţi şi este cel mai mare angajator din Vâlcea.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...