Cadariu anunţă un program prin care IMM-urile din România vor putea primi credite cu dobândă subvenţionată

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului va avea un program prin care vor fi oferite credite cu dobândă subvenţionată IMM-urilor din România, un program destinat turismului balnear, unul pentru stimularea incubatoarelor de afaceri şi posibil un Horeca 2, a anunţat vineri ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, la Romexpo.
AGERPRES - vin, 09 dec. 2022, 12:08
Cadariu anunţă un program prin care IMM-urile din România vor putea primi credite cu dobândă subvenţionată

„În perspectiva anului viitor vom derula şi alte programe – şi mă refer la cel pentru microindustrializare, comerţ şi servicii. Vom avea un program prin care vom oferi credite cu dobândă subvenţionată IMM-urilor din România, un program destinat turismului balnear, unul pentru stimularea incubatoarelor de afaceri şi, sperăm, un Horeca 2. Prin această acţiune ne-am propus să oferim IMM-urilor din România 150 de granturi în valoare de 1.500 de lei prin care să-şi acopere cheltuielile cu deplasarea şi cazarea şi am oferit, pentru o perioadă de trei zile, standuri gratuite în care reprezentanţii acestor IMM-uri se pot expune. După cum se ştie, în cursul acestui an am avut o activitate intensă din perspectiva ministerului, pe componenta aceasta de promovare. Am participat la opt târguri internaţionale de turism, la cele două târguri naţionale de primăvară şi de toamnă de aici, de la Romexpo, şi am avut 55 de acţiuni de promovare la nivel internaţional, participarea la 47 de târguri de profil şi la opt misiuni economice. Cel mai important aspect însă este faptul că pentru anul viitor ne-am propus mai mult”, a afirmat Daniel Cadariu, la deschiderea Târgului IMM-urilor – ediţia 2022, scrie Agerpres.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a precizat că a fost aprobată o listă pentru participarea la 14 târguri de turism.

„Printr-un efort bugetar foarte mare, de aproximativ 149 milioane de lei pe care i-am primit de la Ministerul de Finanţe pentru anul viitor, vom organiza aproximativ 120 de acţiuni de promovare externă. Ne propunem participarea la 96 de târguri pentru export şi organizarea a 24 de misiuni economice”, a spus Cadariu.

El a subliniat că prin organizarea acestui târg ministerul îşi propune atingerea unor obiective, cel mai important fiind promovarea produselor şi serviciilor oferite de IMM-urile din România.

„Primul dintre ele şi cel mai important îl constituie promovarea produselor şi serviciilor oferite de IMM-urile din România. Al doilea obiectiv este de a crea cadrul unor contacte între IMM-urile româneşti, care, eventual, într-un final, să fie concretizate prin încheierea de contracte de colaborare şi, nu în ultimul rând, ne propunem cu această ocazie să informăm IMM-urile din România cu privire la pachetul de programe destinate mediului de afaceri, la care, în acest an şi ceva de activitate, ministerul a lucrat intens şi voi face doar o scurt scurtă enumerare a acestor programe, rămânând ca pe parcursul desfăşurării acestui târg reprezentanţii Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, prezenţi aici, să ofere detalii reprezentanţilor IMM-urilor”, a adăugat Cadariu.

Potrivit acestuia, în cursul acestui an, ministerul a fost implicat în 24 astfel de programe.

„Patru dintre ele le ştiţi, au fost cele vechi pe care am reuşit să le închidem la început de mandat: Măsura 1, Măsura 2, Horeca 1, Start-up Nation, ediţia a II-a”, a subliniat ministrul.

Şeful de la Turism a precizat că, ulterior, împreună cu Ministerul Finanţelor, au fost puse bazele şi se desfăşoară în momentul de faţă patru programe de garantare, respectiv IMM Prod, IMM Rural Invest, Garant Construct şi IMM Innovation.

„Ministerul a derulat şi derulează şase programe de promovare: programul de promovare a exporturilor, acel program de participare la târgurile de turism, programul pentru internaţionalizare, probabil de abia în cursul anului viitor programul pentru stimularea incoming-ului. În cursul lunii trecute, am organizat Târgul pentru meşteşugari şi artizanat şi, iată, astăzi, cel de-al şaselea program pentru promovare, Târgul destinat IMM-urilor din România. Şi, într-un final, aş aminti de cele 10 de programe de finanţare cu granturi nerambursabile pentru mediul de afaceri din România. Patru dintre ele se află în desfăşurare, le ştiţi, Start-up-ul naţional, cel pentru diaspora, Femei antreprenor şi IMM Agri-food”, a adăugat ministrul.

TIMM 2022 este un eveniment organizat de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Ploieşti, în vederea promovării spiritului antreprenorial şi a facilitării contactelor dintre întreprinzători/IMM şi agenţii economici/instituţiile publice sau private, care oferă servicii pentru acest sector.

TIMM 2022 se desfăşoară începând de vineri, 9 decembrie, şi până duminică, 11 decembrie, în intervalul 10:00 – 20:00. Accesul vizitatorilor este gratuit.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...