Roberta Metsola i-a retras Evei Kaili mandatul de vicepreședinte al Parlamentului European în urma suspiciunilor de corupție

Europarlamentarei elene Eva Kaili, reţinută de vineri de justiţia belgiană într-o anchetă privind suspiciuni de corupţie în legătură cu Qatarul, i s-a retras sâmbătă mandatul de vicepreşedinte al Parlamentului European de către preşedinta Roberta Metsola.
AGERPRES - Dum, 11 dec. 2022, 08:28
Roberta Metsola i-a retras Evei Kaili mandatul de vicepreședinte al Parlamentului European în urma suspiciunilor de corupție

„În lumina anchetelor judiciare în curs conduse de autorităţile belgiene, preşedinta Metsola a decis să suspende cu efect imediat toate prerogativele, îndatoririle şi sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea ei de vicepreşedinte al Parlamentului European”, a anunţat în cursul serii un purtător de cuvânt al Robertei Metsola.

Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili a fost arestată vineri seară la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatarul, potrivit unei o surse apropiate dosarului.

Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei vineri dimineaţa în acelaşi caz.

În centrul anchetei, condusă de un judecător de instrucţie de la Bruxelles: acţiunile unei „ţări din Golf” suspectate că „ar influenţa deciziile economice şi politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanţiale sau oferirea de cadouri semnificative”, a subliniat parchetul federal.

În ceea ce priveşte beneficiarii, aceştia sunt personalităţi care au „o poziţie politică şi/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European.

Te-ar mai putea interesa și
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din luna septembrie a acestui an. ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...