Transportul de cereale din portul Odesa va continua în ciuda atacurilor rusești asupra sistemului energetic

Traderii nu intenţionează să suspende transporturile de cereale din porturile ucrainene din zona Odesa, după cele mai recente atacuri ruseşti asupra sistemului energetic al regiunii, a anunţat duminică ministrul Agriculturii, Mykola Solsky, transmite Reuters.
AGERPRES - Dum, 11 dec. 2022, 19:00
Transportul de cereale din portul Odesa va continua în ciuda atacurilor rusești asupra sistemului energetic

„Există probleme, dar niciunul din traderi nu discută despre suspendarea transporturilor. Porturile folosesc surse alternative de energie”, a declarat Solsky pentru Reuters.

Peste 1,5 milioane de persoane din regiunea sudică ucraineană Odesa au rămas fără curent electric, după ce Rusia a atacat oraşul cu „drone-kamikaze” în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă.

Autorităţile regiunii Odesa au anunţat că furnizarea de electricitate pentru populaţia oraşului va fi restabilită în următoarele zile, deşi repararea completă a reţelelor ar putea dura două-trei luni.

În primele opt zile din decembrie, exporturile Ucrainei de cereale au scăzut cu 47% faţă de perioada similară din 2021, la 1,09 milioane de tone, arată datele publicate de Ministerul Agriculturii.

După o blocadă de aproape şase luni, provocată de invazia rusească, porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost deblocate la finalul lunii iulie, conform acordului dintre Moscova şi Kiev, intermediat de ONU. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că acordul a permis Kievului să exporte aproape 13 milioane de tone de produse agricole.

Guvernul de la Kiev se aşteaptă în acest an la o recoltă de aproximativ 51 milioane de tone de cereale, în scădere faţă de nivelul record de 86 milioane de tone în 2021, din cauza randamentelor mai scăzute şi a pierderii de teritorii.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...