Declinul demografic continuă. Sporul natural al populaţiei a rămas negativ în octombrie, dar s-a redus semnificativ faţă de anul trecut

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna octombrie a acestui an, la minus 6.360 de persoane, numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - lun, 12 dec. 2022, 10:04
Declinul demografic continuă. Sporul natural al populaţiei a rămas negativ în octombrie, dar s-a redus semnificativ faţă de anul trecut

În octombrie 2022 s-a înregistrat naşterea a 15.135 copii, cu 2.325 mai puţini copii decât în luna septembrie. Numărul deceselor înregistrate în luna octombrie 2022 a fost de 21.495 (11.252 bărbaţi şi 10.243 femei), cu 1.721 decese (870 bărbaţi şi 851 femei) mai multe decât în luna septembrie 2022, scrie Agerpres.

Totodată, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna octombrie 2022 a fost de 81, la fel cu cel înregistrat în luna septembrie 2022.

„Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna octombrie 2022 a fost mai mare cu 799 comparativ cu aceeaşi lună din 2021. Sporul natural negativ a scăzut semnificativ în luna octombrie 2022 faţă de cel din luna octombrie 2021 (-6360 persoane în luna octombrie 2022, faţă de -32240 persoane în luna octombrie 2021)”, menţionează INS.

În luna octombrie 2022, 66,5% din totalul deceselor s-a înregistrat la persoanele cu vârsta de cel puţin 70 ani şi 3.987 decese, reprezentând 18,5%, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 20-29 ani (102 decese), 0-4 ani (94 decese) şi 5-19 ani (61 decese).

Decesele au avut drept cauze bolile aparatului circulator (11.758 persoane, reprezentând 54,7%), tumorile (4.026 persoane, reprezentând 18,7%) şi bolile aparatului respirator (1.678 persoane, reprezentând 7,8%).

Numărul persoanelor care au decedat în luna octombrie 2022 a fost cu 25.081 mai mic faţă de luna octombrie 2021.

În luna octombrie 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 10.085 căsătorii, cu 4.720 mai puţine decât în luna septembrie 2022. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr 202/2010 a fost de 2.152 în luna octombrie 2022, cu 212 mai multe decât în luna septembrie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă la un acord cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen......
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...