BCR va intermedia o emisiune de obligaţiuni Transelectrica în valoare de 200 milioane lei

BCR va intermedia o emisiune de obligaţiuni la Transelectrica (TEL), prin care compania vrea să vândă titluri cu maturitate de cinci ani, împrumutând astfel circa 200 milioane lei (aproape 45 milioane euro).
Economica.net - vin, 04 oct. 2013, 10:45
BCR va intermedia o emisiune de obligaţiuni Transelectrica în valoare de 200 milioane lei

Acţionarii au aprobat în AGA din 30 septembrie un plafon de 900 milioane lei (203,1 milioane de euro) pentru emisiuni de obligaţiuni în perioada 2013-2017 atât în lei, cât şi în valută.

Tot atunci au fost decise şi caracteristicile emisiunii inaugurale din cadrul plafonului.

Astfel, valoarea primei emisiuni va fi de 200 milioane lei, obligațiunile vor avea scadenţa pe 5 ani, dobândă fixă, titlurile nu vor fi garantate, iar emisiunea va fi listată pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București.

Transelectrica a anunţat încă la sfârşitul lunii iunie că intenţionează să lanseze în noiembrie o emisiune de obligaţiuni prin care să împrumute circa 200 milioane lei (aproape 45 milioane euro) de la investitori instituţionali, pentru refinanţarea unor credite şi pentru completarea necesarului de finanţare a investiţiilor.

Transelectrica este operatorul sistemului naţional de transport al energiei, iar statul controlează prin Ministerul Finanţelor Publice 58,69% din acţiunile companiei. Fondul Proprietatea are 13,5% din acţiuni, iar SIF Oltenia deţine 7,11%.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Rivian a anunțat că a primit aprobarea condiționată pentru un împrumut de până la 6,6 miliarde de dolari de la Departamentul de Energie al SUA pentru a construi unitatea de producție a......
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
PSD îşi propune să obţină din nou încrederea românilor la alegerile parlamentare şi va veni cu o nouă abordare în ...
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
Donald Trump a confirmat luni că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor ...
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au cresct din nou în benzinării, la trei zile de la precedenta majorare de preț