„Căsătorie din interes” de miliarde de dolari în Ungaria. Subvenţiile pentru industria auto şi a bateriilor pentru maşinile electrice ale Guvernului Orban au atras investiţii din China, Coreea de Sud şi Germania – Analiză Reuters

Producătorii auto din Germania şi furnizorii de baterii din Asia se reunesc în Ungaria într-o căsătorie din interes de miliarde de dolari, pentru a-şi accelera ambiţiile lor electrice, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 13 dec. 2022, 13:39

Companiile se extind în Europa centrală, unde Guvernul premierului ungar Viktor Orban sfidează prudenţa Occidentului faţă de China şi acordă beneficii generoase pentru a găzdui operaţiunile companiilor străine şi a revendica pentru Ungaria o poziţie de centru global pentru vehiculele electrice (EV), scrie Agerpres.

Investiţiile în industria auto din Ungaria sunt dominate de trei ţări: Germania, China şi Coreea de Sud, cele două ţări asiatice fiind mult înaintea rivalilor europeni pe segmentul bateriilor pentru vehiculele electrice.

Companiile din aceste trei ţări sunt responsabile pentru 29 din cele 31 de subvenţii în numerar acordate în ultimul deceniu de Ungaria pentru investiţiile majore din sectorul auto şi al bateriilor, conform datelor guvernamentale analizate de Reuters.

„Catozi, anozi, separatori, linii de asamblare, întregul lanţ de aprovizionare pentru baterii este aici. Acesta este piciorul din pragul Europei”, a apreciat Dirk Woelfer, de la Camera de Comerţ Germania – Ungaria, în Budapesta.

Printre beneficiarii subvenţiilor se află companiile auto germane BMW şi Mercedes-Benz, precum şi producătorii de baterii din China (BYD) şi din Coreea de Sud (Samsung SDI).

Nivelul mediu al subvenţiilor este de 15% din investiţie.

În total, Ungaria a primit în ultimii şase ani peste 14 miliarde de euro (15 miliarde de dolari) în investiţii străine directe numai în sectorul bateriilor, arată datele guvernamentale.

Investiţiile majore sunt cele care depăşesc 5-10 milioane de euro, dar depind şi de locurile de muncă create.

Ajutoarele de stat şi oportunitatea pentru producătorii auto şi furnizorii de baterii de a lucra atât de aproape este un impuls puternic, conform interviurilor cu aproximativ 20 de jucători din industrie şi consultanţi din Ungaria, Germania, China şi Coreea de Sud.

Grupul chinez CATL, cel mai mare producător mondial de baterii, şi giganţii SK Innovation şi Samsung SDI din Coreea de Sud au explicat că unul din factorii cheie ai deciziilor lor de a investi în Ungaria îl reprezintă apropierea de fabricile companiilor auto germane.

CATL investeşte 7,6 miliarde de dolari pentru a construi în oraşul Debreţin din Ungaria cea mai mare fabrică de baterii din Europa. Tot în Debreţin este o uzină de 2,1 miliarde de dolari a BMW, alături de alte fabrici din ecosistem: furnizori de componente, producători de plăcuţe de frână, echipamente industriale etc.

Mercedes-Benz a transformat unitatea sa din Kecskemet pentru a produce maşini electrice, în timp ce divizia Audi a Volkswagen produce automobile şi motoare electrice la Gyor.

Astfel de afaceri majore ar putea reprezenta un avantaj pentru Guvernul premierului ungar Viktor Orban, ţara confruntându-se cu cel mai dificil mediu economic din mai mult de un deceniu, în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei a depăşit 20%, economia încetineşte iar fondurile europene sunt în suspensie.

Totuşi, proiectele ungare din domeniul EV se confruntă cu dificultăţi, susţin surse din industrie. Una din principalele temeri o reprezintă faptul că fabricile trebuie să treacă de la combustibilii fosili la surse regenerabile, pentru a îndeplini ţintele de emisii zero ale industriei auto. Lipsa de angajaţi specializaţi în Ungaria, care să lucreze în fabricile care produc celule de baterii, afectează de asemenea capacitatea de producţie, susţin sursele.

Reprezentanţii HIPA, agenţia Ministerului ungar de Externe responsabilă pentru atragerea investiţiilor, nu au răspuns întrebărilor Reuters privind industria EV.

Salutul călduros de bun venit al Ungariei pentru producătorii de baterii din Asia este în contradicţie cu temerile exprimate de Bruxelles şi Berlin privind pericolul ca Europa să devină prea dependentă de China şi alte puteri străine, în special în tehnologiile esenţiale spre tranziţia verde.

Dar majorarea producţiei de vehicule electrice forţează industria auto din Europa să se baze pe producătorii de baterii din Asia, a apreciat Csaba Kilian, de la Asociaţia auto ungară.

Întrebat despre îngrijorările privind dependenţa de tehnologie asiatică, un oficial UE a explicat că în blocul comunitar, care trebuie să aprobe subvenţiile acordate investitorilor de statele membre, există un sistem de notificare prin care se face schimb de informaţii privind investiţiile din afara UE care ar putea afecta securitatea.

În prezent, Comisia Europeană discută cu Ungaria mărimea subvenţiei pe care o va acorda CATL pentru construirea fabricii din Debreţin, a adăugat oficialul UE.

Pentru unele companii occidentale, înfiinţarea unui centru în Ungaria este o decizie dificilă.

Furnizorul german de componente auto Schaeffler era pe punctul de a-şi deschide mai degrabă o fabrică în Ungaria decât în Germania, în august, datorită subvenţiilor, dar ulterior a decis să investească în Germania din cauza temerilor „că trimite un mesaj greşit” cetăţenilor germani, îngrijoraţi că-şi pierd locurile de muncă.

Există îngrijorări privind situaţia reţelei de transport a energiei din Ungaria, în condiţiile în care se consumă multă energie la fabricarea bateriilor.

Anul trecut, energia produsă în Ungaria a provenit din combustibilii fosili, în proporţie de 80%, de la reactoarele nucleare (14,5%) şi de la instalaţiile solare (3,6%), conform calculelor Reuters.

Conform noii legislaţii din UE şi Germania, acest mix este un motiv de îngrijorare pentru producătorii auto, care trebuie să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon în lanţurile lor de aprovizionare.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, s-a întâlnit luna trecută la Munchen cu directori de la BMW şi furnizori de componente auto, inclusiv Schaeffler. Ei au discutat planuri de îmbunătăţire a infrastructurii logistice din Ungaria şi sporirea ponderi regenerabilelor, susţine unul din participanţii la întâlnire.

Oficialii CATL declaraseră pentru Reuters că iau în considerare dezvoltarea de panouri solare, cu partenerii locali din Ungaria.

În pofida riscurilor, Ungaria rămâne atractivă pentru investitori, a apreciat Alexander Timmer, de la compania germană de consultanţă Berylls Strategy Advisors.

„Combinaţia dintre avantajele legate de costuri, ajutoarele de stat şi gradul de apropiere al fabricilor auto face din Ungaria o destinaţie din ce în ce mai atractivă pentru producătorii de baterii”, a adăugat acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...