Proiect adoptat: Cotă de TVA redusă la 5% pentru livrarea şi instalarea de pompe de căldură şi panouri fotovoltaice şi solare

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede reducerea cotei TVA de la 19% la 5% pentru livrările de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi solare.
AGERPRES - mar, 13 dec. 2022, 14:06
Proiect adoptat: Cotă de TVA redusă la 5% pentru livrarea şi instalarea de pompe de căldură şi panouri fotovoltaice şi solare

Propunerea legislativă pentru stimularea investiţiilor în eficienţă energetică prevede completarea articolului 291 alineatul (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul reducerii cotei de TVA aferentă livrărilor de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi panouri solare termice, de la nivelul standard de 19% la 5% asupra bazei de impozitare, în scopul reducerii consumului de energie electrică şi a dependenţei consumatorilor faţă de volatilitatea pieţei de profil.

Potrivit proiectului, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare şi pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficienţă care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de PM stabilite în directivele europene, destinate locuinţelor, inclusiv a kiturilor de instalare, a componentelor, respectiv a soluţiilor complete, după caz, precum şi cele destinate clădirilor administraţiei publice centrale sau locale, clădirilor entităţilor aflate în coordonarea/subordonarea acestora, cu excepţia societăţilor comerciale.

Prin derogare, legea intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...