Aeroportul de la Braşov a trecut şi de etapa zborului de calibrare

Aeronava de verificări a Autorităţii Aeronautice Civile Române a efectuat, marţi, zborul de calibrare de pe Aeroportul din Braşov, urmând ca, în lunile următoare, să efectueze zborurile pentru verificarea echipamentelor.
AGERPRES - mar, 13 dec. 2022, 15:19
Aeroportul de la Braşov a trecut şi de etapa zborului de calibrare

„Este un moment pe care l-am aşteptat de foarte multă vreme, este un moment care confirmă că suntem în grafic”, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută pe Aeroportul de la Ghimbav, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, scrie Agerpres.

La rândul său, directorul RA Aeroportul Internaţional Braşov, Alexandru Anghel, a precizat că, până în 8 martie vor fi finalizate zborurile de verificare, iar după aceea, vor urma trei luni în care rezultatele vor fi introduse în sistemul AIRAC – Aeronautical information regulation and control.

„A început deja instalarea serverelor, a echipamentelor, la parter, iar pe clădire, în două săptămâni, a fost instalat sistemul video, care îl înlocuieşte pe cel clasic (de control – n.r.). Practic, suntem, acum, în momentul în care avem avion de calibrări care verifică echipamentele de radionavigaţie instalate la sol, să vedem dacă sunt în parametri, avem clădirea de contingenţă, unde au fost instalate echipamentele de comunicaţii şi sunt serverele unde se colectează date din teren şi le transmitem la Arad, (unde este turnul de control – n.r.) (…) Toate acestea ne fac să credem că putem deschide aeroportul în 15 iunie. Am fost întrebat de ce nu se poate mai repede. Nu se poate pentru că există un ciclu AIRAC. Până în 8 martie, trebuie să avem toate setările, toate testele făcute, să avem toate dovezile că ceea ce a fost proiectat funcţionează în parametri, inclusiv pregătirea personalului. Din 8 martie, aceste date sunt introduse în sistem, prin ciclul AIRAC, pentru a fi publicate, distribuite şi a fi efective începând din 15 iunie”, a spus Alexandru Anghel.

Pregătirea zborului de calibrare a însemnat un demers complex care a cuprins, printre altele, instructaje realizate cu muncitorii angrenaţi în lucrările care se desfăşoară pe amplasamentul aeroportului, simulări de intervenţii în caz de accident, trecerea în revistă a procedurilor de comunicaţii sau realizarea unor măsurători topometrice.

După validarea din zbor a echipamentelor şi a procedurilor de zbor, urmează instruirea controlorilor de trafic pentru a le folosi corespunzător, iar de acest lucru se va ocupa ROMATSA, la începutul anului viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...