„Vă mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi făcut ca în această perioadă să reuşim să avem bugetul aprobat. Este pentru prima dată când în România avem aprobat bugetul înainte de jumătatea lunii decembrie. Vreau să vă spun că este un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei. Vom continua să ne focalizăm atenţia pe tot ce poate să însemne susţinerea mediului de afaceri, investiţii, protejarea cetăţenilor, protejarea cetăţenilor vulnerabili. Vă doresc succes în continuare şi sărbători fericite tuturor”, a spus Ciucă.
Anterior votului final, parlamentarii au adoptat, pe articole, anexele proiectului bugetului de stat pe 2023. Dezbaterile au durat aproximativ cinci ore.
Proiectul de buget a fost adoptat aproape în totalitate în aceeaşi formă în care a venit de la Comisiile reunite de buget şi finanţe.
Plenul Parlamentului a adoptat bugetul Ministerului Culturii pe anul 2023, admiţând un amendament al grupului AUR. Potrivit amendamentului, se va aloca suma de 100.000 lei pentru finanţarea studiului de fezabilitate privind realizarea Secţiei Muzeale în aer liber din oraşul Covasna, în cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, judeţul Covasna.
Proiectul de buget pe anul 2023 al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a fost adoptat, miercuri, de plenul reunit al Parlamentului, cu un amendament admis. Senatorii şi deputaţii au acceptat un amendament al grupului parlamentar AUR, care a propus „alocarea sumei de 829,129 mii lei pentru renovare integrată a sediului administrativ Asistenţă Socială şi Asistenţă Medicală Comunitară, în comuna Lumina, judeţul Constanţa”. Finanţarea este necesară pentru demararea investiţiei, respectiv finanţarea/cofinanţarea proiectului, argumentează iniţiatorii.
Bugetul Ministerului Afacerilor Externe a fost adoptat cu trei amendamente propuse de grupul parlamentar al AUR, care vizează suplimentarea sumelor alocate pentru înfiinţarea şi finanţarea unor consulate.
Bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost cu mai multe amendamente propuse de grupul AUR.
De asemenea, plenul Parlamentului a adoptat proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat după adoptarea proiectului bugetului de stat pe 2023, că este un buget „mincinos”, „nflaţionist”, care „va pune gaz pe focul scumpirilor”.
„Am votat împotriva acestui buget, un buget mincinos, un buget inflaţionist, un buget care va pune gaz pe focul scumpirilor care se întâmplă în fiecare zi, un buget făcut de speciali. E un pensionar special aici cu 43.000 euro. Am înţeles că aţi spus, domnule Ciucă, prin prefect, să fie date jos acele panouri puse de societatea civilă în care se vorbea despre pensia dumneavoastră specială la 55 de ani de 43.000 euro pe an”, a afirmat Drulă.
El a spus că este „un buget construit pe creşteri de taxe”.
„PNL, peneliştilor, unde vă este liberalismul, unde e programul de guvernare în care aţi promis că nu o să fie creşteri de taxe? E un buget mincinos, vom avea un deficit mai mare, ne vom împrumuta pentru speciali şi pentru privilegiaţi, pentru îmbuibaţi. Am votat cu sete împotriva acestui buget al specialilor”, a adăugat Drulă.