Primăria Capitalei a desemnat câștigătorul licitației pentru 100 de autobuze electrice: turcii de la Karsan

Primăria Capitalei a desemnat vineri seara câștigătorul licitației privind achiziția a 100 de autobuze electrice și a stațiilor de încărcare aferente, potrivit informațiilor din SEAP. Producătorul turc Karsan a anunțat luni că este câștigătorul licitației. Amintim că la această licitație s-au înscris șase competitori.
Anemona Andone - lun, 19 dec. 2022, 12:34
Primăria Capitalei a desemnat câștigătorul licitației pentru 100 de autobuze electrice: turcii de la Karsan

Producătorul turc de vehicule Karsan a anunțat luni că a câștigat o licitație de 293 de milioane de lei (59 de milioane de euro) pentru a livra 100 de autobuze electrice municipiului București, potrivit SeeNews.com.

Ca parte a contractului, Karsan va furniza, de asemenea, materiale pentru întreținerea pe șase ani a autobuzelor electrice, administrarea garajelor și stațiile de încărcare necesare.

Livrările sunt de așteptat să fie finalizate în al patrulea trimestru al anului 2023.

Înființată în 1966, Karsan are sediul în provincia Bursa din Turcia. În aprilie, compania a anunțat că a semnat un contract de livrare a 16 autobuze electrice în Focșani, estul României.

Rămâne de văzut dacă vor fi contestații și când va fi semnat contractul pentru livrarea autobuzelor electrice în București.

Până la termenul limită din 28 iulie, șase ofertanți s-au înscris la cea de-a patra licitație organizată de Primăria Municipiului București (PMB) pentru autobuze electrice.

PMB a primit oferte de la Mercedes Benz Trucks & Buses România, polonezii de la Solaris, turcii de la Otokar, Karsan și BMC și de la New Kopel, importatorul israelian al autobuzelor chinezești Byd.

Primăria Capitalei a lansat pe 16 iunie 2022 o nouă licitație pentru achiziția a 100 de autobuze electrice, după ce precedentele trei tentative au eșuat.

Contractul vizează achiziționarea a 100 autobuze electrice si a infrastructurii de încărcare necesară acestora. Valoarea estimată a contractului se ridică la 304,67 milioane de lei, fără TVA.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor era inițial 18 iulie 2022, dar acesta a fost prelungit până pe 28 iulie 2022.

Finanţarea se va face din alocaţii bugetare şi/sau din alte fonduri legal constituite cu această destinaţie (fonduri nerambursabile în măsura contractării cererilor de finanţare depuse).

Autobuzele electrice noi, din gama 12 m (12000±350mm), vor avea tracțiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare a Energiei Electrice (SRSEE), cu baterii de acumulatori, cu podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, cu trei uși duble și aer condiționat în salonul de călători, destinate transportului urban de călători în Municipiul București și zona limitrofă.

Furnizorul se obligă să livreze produsele care fac obiectul contractului în termen de 14 luni de la semnarea contractului. Contractul are durata de valabilitate până la data ieșirii din garanție (full warranty) a ultimului autobuz electric livrat.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...