Două dintre cele mai aglomerate străzi din City of London vor fi închise traficului rutier

Două dintre cele mai aglomerate străzi din cartierul financiar City of London vor fi închise traficului rutier, în cadrul unui proiect urbanistic de 10 milioane de lire al administratorului local, care vrea să încurajeze traficul pietonal şi să valorifice valoarea istorică şi atmosfera zonei.
Economica.net - lun, 07 oct. 2013, 07:26
Două dintre cele mai aglomerate străzi din City of London vor fi închise traficului rutier

Iluminatul stradal va fi îmbunătăţit, spaţiile verzi vor fi îmbogăţite, iar indicatoarele eficientizate, în speranţa că angajaţii şi vizitatorii zonei vor circula mai mult pe aleile medievale ale cartierului financiar, potrivit Financial Times.

Administratorul drumurilor din zonă, City of London Corporation, crede că realizarea proiectului urbanistic va consolida statutul de centru financiar global al zonei.

„Atuul unic al Londrei este atmosfera şi istoria, însă în prezent nu te poţi bucura de ele fără să fii în pericol să te calce maşina”, a declarat pentru Financial Times un reprezentant al companiei.

Peste 300.000 de persoane lucrează în City of London, faţă de numai 10.000 de locuitori. Finalizarea mai multor clădiri de birouri în următoarea perioadă va contribui la creşterea numărului de vizitatori.

Administratorul vrea să interzică traficul rutier pe două străzi adiacente intersecţiei de la Banca Angliei, cel mai probabil strada Poultry şi Threadneedle sau Corhhill, unde traficul pietonal este deja intens şi în creştere.

Etapa de planificare va începe în luna noiembrie, iar proiectul va fi finalizat până în 2018, cu un cost de până la 10 milioane de lire sterline, finanţat în mare măsură printr-o taxă percepută dezvoltatorilor noilor proiecte imobiliare din zonă. Dezvoltatorii sprijină planul administratorului drumurilor.

„Intersecţia de la Bancă este incredibil de ostilă. Am constatat că, de multe ori, angajaţii de pe partea de vest nu cred că are rost să traverseze pentru a ajunge la magazinele şi barurile de pe partea de est”, comentează proprietarul unui centru comercial din zonă.

New York, Paris şi Singapore au luat măsuri asemănătoare în ultimii ani, instituind zone pietonale şi restricţii de trafic în cartierele financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află în topul cartierelor în care locuitorii percep costul vieții ca fiind......
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...