RCS & RDS sare la gâtul ANCOM. Tarifele la telefonia mobilă trebuia scăzute încă de acum un an

ANCOM a anunțat în septembrie că de la 1 ianuarie 2014, tarifele de conectare în sectorul telefoniei mobile se vor reduce până la un nivel de 0.86 eurocenți pe minut. RCS&RDS, operatorul cu numărul patru de pe piața comunicațiilor mobile din România spune că adoptarea acestui tarif a fost întârziată de autorități. Acesta trebuia aplicat încă de acum un an.
Economica.net - lun, 07 oct. 2013, 09:44
RCS & RDS sare la gâtul ANCOM. Tarifele la telefonia mobilă trebuia scăzute încă de acum un an

“În urma prezentării în mass media a unor opinii legate de tarifele de terminare (interconectare), în special la puncte mobile, RCS & RDS doreşte să informeze publicul larg că reducerea tarifelor de interconectare aferente telefoniei mobile (la nivelul de 0,86 eurocenţi/minut pentru România), este rezultatul implementării unei Recomandări a Uniunii Europene în beneficiul exclusiv al utilizatorilor finali. Astfel, consumatorii vor putea accesa oferte competitive şi corecte pentru apelurile către alte reţele mobile.“, se arată într-un comunicat al RCS&RDS.

Potrivit acestora, consumatorii vor beneficia de reduceri importante, care cumulate vor depăşi 150 de milioane de Euro anual (numai prin efectul direct, fără a cuantifica creşterea competiţiei pe piaţă), în urma adoptării măsurilor pentru reglementarea tarifelor de terminare. Noile tarife propuse de către ANCOM sunt rezultatul unui model de calcul bazat pe costuri aplicat şi în alte state, fiind astfel stabilit pe baze corecte si echitabile tariful serviciului de terminare a apelurilor, ţinând cont şi de faptul că fiecare operator are un monopol natural pe propria piaţă de terminare.

Citeşte şi Operatori: Scăderea tarifelor de interconectare va reduce veniturile industriei cu 200 mil. euro

“România nu a respectat nici termenul limită (31 decembrie 2012) din Recomandările Europene şi nici termenul stabilit prin propriul plan de acţiuni, întârziind adoptarea deciziilor pentru stabilirea tarifului de interconectare pe baza costurilor reale. Menţionăm că în mai multe state Europene sunt aplicabile deja următoarele tarife de interconectare: Franţa cu un tarif de 0,84 eurocenţi/minut începând cu ianuarie 2013 şi de 0,80 eurocenţi/minut începând cu iulie 2013, Italia, cu un tarif de 0,98 eurocenţi/minut începând cu iulie 2013, Spania cu un tarif de 1,09 eurocenţi/minut începând cu iulie 2013”, mai precizază operatorul telecom.

Grupul RCS&RDS spune că este total incorect ca investiţiile operatorilor să fie suportate de clienţii altor reţele.  În acelaşi timp, marile grupuri de firme din domeniul comunicaţiilor electronice, care operează în România, sunt prezente şi pe una sau mai multe din aceste pieţe pe care

Reducerile tarifelor de interconectare au fost realizate potrivit reglementărilor europene, pieţe în care puterea de cumpărare a consumatorilor este mai mare decât a românilor.

“În orice mediu concurenţial normal, tarifele pe piaţa de gros trebuie să fie mai mici faţă de tarifele practicate pe piaţa de retail şi nu invers, aşa cum se întâmplă în acest moment pe piaţa de telefonie mobilă, sub protecţia unor reglementări ale autorităţilor naţionale”, a mai spus RCS&RDS.

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă,......
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...