”Compania petrolieră croată a făcut o propunere neloială, întrucât cere pentru 2023 un preţ de tranzit (al petrolului) mai mare cu 80%”, a declarat presei ungare la Bruxelles ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.
El acuză respectiva societate croată că astfel caută ”să profite de pe urma situaţiei de război”, întrucât cele trei ţări central-europene care importă petrol rusesc prin conducta Drujba (Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia) s-ar putea confrunta cu o situaţie dificilă dacă va fi întrerupt fluxul de petrol prin această conductă care traversează Ucraina.
Cele trei ţări central-europene sunt exceptate de la aplicarea embargoului UE asupra petrolului rusesc întrucât nu au ieşire la mare.
Ministrul Szijjarto a mai spus că va solicita companiei croate să prezinte o ofertă ”onestă”, amintind că pentru statele central europene singura alternativă la conducta Drujba este conducta Adria, care trece prin Croaţia.
El a amintit de asemenea că Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia importă anual circa 19 milioane de tone de petrol prin conducta Drujba, în timp ce capacitatea maximă a conductei Adria este de 12 milioane de tone, şi a criticat Comisia Europeană ”pentru că nu face nimic” în vederea extinderii capacităţii acestei conducte.