Unele fonduri occidentale de investiţii au renunţat la aurul rusesc după invadarea Ucrainei

În seifurile băncilor din Londra, Zurich şi New York, aurul rusesc în valoare de miliarde de dolari şi-a schimbat proprietarul în ultimele luni, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 21 dec. 2022, 09:22
Unele fonduri occidentale de investiţii au renunţat la aurul rusesc după invadarea Ucrainei

Datele furnizate de 11 fonduri occidentale de investiţii arată că, în perioada iulie – noiembrie, aceste fonduri au eliminat din conturile lor aur rusesc cu o valoare de 2,2 miliarde de dolari.

În general, acumularea de aur a fondurilor de investiţii s-a redus în ultimele luni, în condiţiile în care majorarea dobânzilor a declanşat un fenomen de reorientare a investiţiilor dinspre lingourile de aur. Însă, datele analizate de Reuters arată că aurul rusesc este eliminat într-un ritm mai rapid decât aurul provenit din alte ţări.

Două surse de la fondurile tranzacţionate la bursă (Exchange Traded Funds sau ETF) cu sute de tone de aur au spus că ar dori să renunţe la metalul preţios provenit din Rusia. Una din aceste surse a cerut băncii care este plătită să stocheze aurul fondului să aloce cât mai puţin posibil metal rusesc.

Fondurile de tip ETF se numără printre cei mai importanţi deţinători de lingouri de aur şi multe din aceste fonduri dezvăluie în mod public cantitatea de aur pe care o deţin. Aceasta înseamnă că investitorii pot vedea dacă aceste fonduri au aur rusesc, fiecare lingou având ştanţată ţara de origine.

„Unii clienţi consultă lista lingourilor, văd că sunt multe din Rusia şi ne întreabă ce se întâmplă aici?”, a spus una din sursele citate de Reuters. „Este foarte greu să le explici cum stau lucrurile. Vrem să reducem barierele de intrare în fond la cel mai redus nivel posibil şi să eliminăm orice ar putea să îi facă să se îndoiască de faptul că acesta este produsul adecvat”, a adăugat sursa.

În lunile care au urmat după invadarea Ucrainei de către Rusia, băncile au rezistat la solicitările venite de la fonduri privind eliminarea aurului rusesc, de teamă că o vânzarea masivă ar perturba piaţa.

„Nu am vrut o vânzare de teamă a întregului aur rusesc”, a spus un director de la o bancă ce depozitează aur pentru ETF-uri. „A fost derulată o vânzare controlată în mai multe faze, într-o manieră obişnuită”, a mai spus directorul care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Fondurile de investiţii nu sunt obligate să îşi vândă aurul produs în Rusia înainte de data de 7 martie, deoarece acesta nu este vizat de sancţiunile occidentale impuse Moscovei, exceptând cazul în care este vorba de aur deţinut de o persoană sau companie rusească vizată de sancţiuni. Însă sancţiunile interzic fondurilor să deţină aur produs recent în Rusia, unul din cei mai mari producători mondiali de lingouri de aur, cu o cantitate de aproximativ 330 de tone pe an şi cu o valoare de 19 miliarde de dolari la preţurile actuale.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...