Frisoane pentru români: Renault deschide o nouă linie de fabricaţie la uzina Dacia din Maroc

Producătorul auto francez Renault inaugurează azi o nouă linie de producţie la noua uzină de la Tanger, din Maroc, potrivit presei franceze. Aici va fi produs în special modelul Sandero.
Economica.net - mar, 08 oct. 2013, 08:25
Frisoane pentru români: Renault deschide o nouă linie de fabricaţie la uzina Dacia din Maroc

Uzina din Africa are o capacitate de 100.000 de maşini pe an, iar obiectivul producătorului francez este creşterea producţiei până la 340.000 de bucăţi pe an. Pentru a ajunge la acest obiectiv, numărul de angajaţi va ajunge la 5.000, la sfârşitul lui 2013.

Presa franceză relatează că decizia Renault de a dezvolta sit-ul marocan în defavoarea fabricii pe care o deţine în România, la Piteşti, a fost determinată de atitudinea guvernului marocan. Din investiţia totală de 1,1 miliarde de euro în fabrică, aproape jumătate, adică 47,6%, a fost suportată de guvernul marocan.

Renault a anunţat încă de anul trecut creşterea capacităţii la uzina sa din Africa. Aceasta este cea mai mare fabrică de maşini din Africa de Nord şi este un pariu şi pentru statul african, nu doar pentru Renault.

Fabrica de la Tanger a fost catalogată drept o ameninţare pentru uzina de la Mioveni, existând temeri că o mare parte din producţia din România va fi mutată acolo. De altfel, această posibilitate a fost enunţată chiar de management, atunci când anagajaţii de la Dacia au oprit producţia pentru a cere salarii mai mari.

„Dacă protestele de la Dacia nu se vor termina „rezonabil”, într-o manieră avantajoasă pentru ambele părţi, iar angajaţii vor continua cu cereri nerealiste, există o mai mare probabilitate ca o parte importantă a producţiei de la Mioveni să fie transferată în Maroc”, a declarat vicepreşedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe, în timpul protestelor.

Citeşte şi Director Renault din Maroc: Am copiat fabrica Dacia din România. Merge perfect 

Românii ar avea de ce să se teamă. Salariul mediu de la nouă uzină Renault din Maroc este cu 50% mai mic decât cel de la Mioveni şi de peste patru ori mai mic decât cel de la uzinele din Franţa. Potrivit celor mai recente date, salariul mediu net în cadrul fabricii Dacia de la Mioveni a fost anul trecut de 2.600 de lei, echivalentul a circa 580 de euro, iar la Tanger, în Maroc, salariul mediu este de circa 250 de euro.

În plus, uzina marocană are şi avantajul distanţei mult mai mici faţă de piaţa occidentală, cea mai importantă piaţă pentru autovehiculul românesc.

La Tanger se fabrică Dokker şi Lodgy şi, mai nou, Sandero. Încă nu se produce SUV-ul Duster, cel mai de succes model al Renault, care, cel puţin pentru piaţa europeană, se fabrică doar în România.

Vânzările Dacia în primul semestru din 2013

Vânzările Dacia au crescut cu 16,5% în primul semestru din 2013 faţă de perioada similară a anului trecut, la circa 211.400 unităţi, cu evoluţii pozitive în toate regiunile, datorită succesului Duster, dinamicii mai bune a modelelor Lodgy şi Dokker şi noilor variante Logan şi Sandero.

Astfel, marca Dacia a reprezentat în primele şase luni ale anului 16,2% din vânzările Renault.

Vânzările de autoturisme Dacia au crescut în perioada analizată cu 16,2%, la 200.100 unităţi, în timp ce livrările de vehicule comerciale uşoare au avansat cu 21%, la 11.300 modele.

În ceea ce priveşte modelele Dacia, vânzările noii variante a Sandero au crecut pe toate pieţele, printre care Belgia (99%), Spania (61%), Turcia (35%), Franţa (32%) şi Italia (32%), se spune în comunicat.

Totodată, modelul Duster a înregistrat la nivelul grupului, fiind comercializat sub mărcile Renault şi Dacia, vânzări de 188.868 unităţi, în urcare cu 50%, cu un succes semnificativ în India, unde Renault a devenit cea mai mare marcă europeană.

Vânzările grupului Renault la nivel global au scăzut în perioada analizată cu 1,9%, la 1,302 milioane autovehicule. Pe segmentul autoturismelor, grupul a înregistrat vânzări de circa 1,14 milioane unităţi, în stagnare faţă de prima jumătate a anului trecut. În trimestrul al doilea, grupul a consemnat o creştere cu 0,7% a vânzărilor la nivel global, precizează Renault.

Scăderea din primul semestru a fost cauzată în principal de situaţia dificilă din Europa, unde piaţa auto este în declin putenic, iar vânzările au ajuns aproape de minimul ultimilor 20 de ani.

Astfel, vânzările Renault pe plan internaţional au crescut cu 4,3%, la un nivel record, faţă de o scădere de 7,3% înregistrată în Europa.

Dacia în Germania

Înmatriculările Dacia în Germania au urcat cu 1,7%, la 34.468 autoturisme, În primele nouă luni ale anului, conferind mărcii o cotă de piaţă de 1,6%, similară cu cea de la opt luni.

La nivelul pieţei, în primele nouă luni a avut loc o contracţie de 6%, la 2.217.019 de autoturisme, şi numai 8 mărci din 33 au avut o evoluţie pozitivă.

Dacia în Franţa

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au crescut cu 7,3% în primele nouă luni, 65.291 unităţi, înregistrând astfel al treilea mare avans în rândul mărcilor prezente pe piaţă, în timp ce totalul vânzărilor a scăzut cu 8,5%, la 1,31 milioane de unităţi.

Vânzările din 2012

Vânzările Dacia la nivel global au crescut anul trecut cu 4,8% faţă de 2011, la 359.822 autovehicule, din care puţin peste 6% au fost comercializate în România, unde compania s-a menţinut totuşi lider, iar cele mai mari pieţe de desfacere au rămas Franţa (23,4%), Germania (13%), Algeria, Turcia şi Italia.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...