Un studiu cu privire la impactul crizei de semiconductori pentru automobile, publicat de Auto Forecast Solutions (AFS) în decembrie 2022, arată că deficitul de semiconductori a împiedicat asamblarea a aproximativ 4,5 milioane de mașini în întreaga lume. Potrivit analiștilor de la AFS acest deficit se va atenua doar parțial în 2023.
Din nefericire, problemele pieței de semiconductori vor continua să afecteze industria auto și în 2023, susțin cei de la AFS, indicând că sunt de așteptat noi pierderi de producție și întârzieri ale livrărilor.
Concret, Joseph McCabe, CEO al AFS, punctează că în 2023 deficitul de semiconductori va continua ducând la probleme ceva mai mici decât în 2022. În opinia sa, impactul lipsei de semiconductori va avea efecte asupra a circa trei milioane de vehicule.
„Industria se pregătește pentru valori ale producției cu trei milioane mai scăzute decât necesarul în 2023. Este, cu siguranță, o îmbunătățire față de acest an, însă rămâne o problemă serioasă deoarece deficitul de semiconductori afectează piața auto pentru al treilea an consecutiv”, declară Joseph McCabe.
Pe de altă parte, analiștii AFS arată că recesiunea va duce la o ușoară relaxare a lanțului de aprovizionare provocată de scăderea temporară a comenzilor. Mai mulți producători de automobile, precum grupurile Toyota sau Stellantis, au anunțat deja că se așteaptă la un deficit semnificativ de semiconductori în primul trimestru al anului 2023 și, prin urmare, nu vor putea produce toate vehiculele comandate conform planului pentru a le livra la timp.
În 2023, mai mulți factori vor crea premisele ca deficitul de semiconductori să fie mai puțin presant. Pe de o parte, situația aprovizionării în industria auto se îmbunătățește lent, dar constant, pe măsură ce sunt încheiate noi contracte de aprovizionare. Apoi, recesiunea economică globală va atenua situația ducând la mai puține comenzi de mașini și la o cerere mai scăzută de echipamente electronice de larg consum. Astfel, cipurile care nu vor mai fi folosite de mari companii din IT și tehnologie vor putea fi redirecționate către industria auto.
În cea mai recentă evaluare a situației globale de pe piața semiconductorilor auto, compania de date AFS din SUA diferențiază, de asemenea, amploarea impactului în funcție de regiuni și grupuri de producători. Datele arată că, în 2022, producătorii și furnizorii de automobile din America de Nord și Europa au fost afectați în mod deosebit, în timp ce companiile din Asia mai puțin.
În America de Nord nu au fost asamblate în 2022 din cauza lipsei semiconductorilor în jur de 1,025 de milioane de vehicule. În Europa alte 673.000 de unități, iar în Asia – inclusiv Coreea de Sud și Japonia – 424.000 de vehicule. China, statul cel mai puțin afectat de problemă, are un bilanț negativ de doar 20.000 de unități.
În ceea ce privește producătorii individuali, raportul AFS arată că grupurile Toyota și Stellantis au fost cel mai afectate în ultimii doi ani (din ianuarie 2021), fiecare cu peste două milioane de vehicule neproduse.
În același timp, numărul de mașini neasamblate de General Motors a fost de 1,6 milioane. Renault-Nissan-Mitsubishi are un minus de 1,3 milioane, iar grupul Volkswagen unul de aproximativ 1,25 de milioane de unități.
Efecte mult mai puțin importante au fost sesizate la grupurile SAIC, Dongfeng, GAC, Tata, Susuki, SEVEL, GM Coreea și Geely.
Dincolo de mașinile neproduse, un factor extrem de important este cel al potențialului de a recupera pierderile de producție suferite. În acest caz, situațiile cele mai dificile se remarcă în cazul GAC, Tata, Ford, General Motors și Stellantis.