„Preşedintele Serbiei (…) a ordonat armatei sârbe să fie la cel mai înalt nivel de pregătire pentru luptă, la nivelul utilizării forţei armate”, a declarat ministrul sârb al apărării, Milos Vucevic, într-un comunicat.
Generalul Milan Mojsilovic, şeful Statului Major al armatei sârbe, a anunţat că a fost trimis de preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, la graniţa cu Kosovo, scrie Agerpres.
Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa în 2008, la nouă ani după acţiunea militară a NATO împotriva Serbiei.
Serbia nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii, în prezent populată aproape exclusiv de etnici albanezi, potrivit agenţiei DPA. Circa o treime dintre cei aproximativ 120.000 de etnici sârbi din Kosovo locuiesc într-o zonă ce include Nord Kosovska Mitrovica şi alte trei municipalităţi care se învecinează direct cu Serbia.