Cea mai mare fuziune dintre două firme de brokeraj la Bursă se pregăteşte la Cluj Napoca

Administratorii SSIF Broker Cluj Napoca, una dintre cele mai mari case de brokeraj independente de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB),  „analizează în prezent posibilitatea realizării unei fuziuni cu societatea de servicii financiare BT Securities, din Cluj Napoca, membră a Grupului Financiar Banca Transilvania", se spune într-un raport de piaţă al SSIF Broker. Aceasta este singura firmă de brokeraj care este listată ea însăşi la Bursă.
Adrian N. Ionescu - mie, 09 oct. 2013, 06:52
Cea mai mare fuziune dintre două firme de brokeraj la Bursă se pregăteşte la Cluj Napoca

În analiza eventualei fuziuni cu BT Securities, consiliul de administraţie al SSIF Broker (simbol bursier BRK), are în vedere „în primul rând de creşterea cotei de piaţa pentru societatea rezultată”, se spune în raportul trimis de BRK la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

SSIF Broker este a patra cea mai activă companie de brokeraj de la BVB, după valoarea tranzacţiilor intermediate, de 1,87 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului. Este urmată BCR şi de BT Securities, cu tranzacţii de  1,08 miliarde, respectiv 614 milioane de lei.

„Din analizele preliminare efectuate, societatea nou creată ar ocupa prima poziţie între societăţile de brokeraj din România, din punctul de vedere al activelor proprii şi s-ar situa între primele trei societăţi ca şi cotă de piaţă, ajungând cumulat pe primele 9 luni ale anului 2013 la o cotă de piaţă de 15,28%”, au estimat oficialii Broker Cluj.

SSIF Broker a raportat un profit net de 1,3 milioane de lei pe primul semestru al anului 2013, din afaceri de numai 2,2 milioane de lei.

Compania face însă şi tranzacţii în nume propriu la BVB, profitul venind din acestea şi nu din intermedierea tranzacţiilor clienţilor, pe care le face în pierdere. SSIF a avut venituri financiare de 13,5 milioane de lei şi profit financiar de 3,88 milioane.

Creşterea cotei de piaţă este importantă pentru brokerii clujeni, pentru că  „generează perspective de dezvoltare legate de structura de produse, de clienţii cărora li se adresează societatea rezultată, pieţele pe care poate opera, de nivelul comisioanelor pe care le poate negocia şi de reducerea riscului de fluctuaţie de numerar prin diversificare”.

O potenţială operaţiune de fuziune ar duce şi la „creşterea rentabilităţii celor două societăţi implicate prin derularea unui volum mai mare de operaţiuni cu structura de cheltuieli fixe necesară (economia de scală), mai cred oficialii SSIF Broker.

„Realizarea acestei fuziuni ar crea premisele unei creşteri de bussines semnificative pe viitor, societatea rezultată fiind beneficiara expertizei şi suportului Grupului Financiar Banca Transilvania”.

SSIF Broker este listată la Bursa de la Bucureşti (BVB) din anul 2005, iar SIF Muntenia este cel mai mare acţionar, cu o participaţie de 12,53% din totalu acţiunilor. Banca Transilvania este al doilea cel mai mare acţionar, cu un pachet de 6,91% din titluri, în urma executării unei garanţii de credit luat de omul de afaceri Ioan Carţiş.

Societatea de consultanţă Andrei & Andrei, a unuia dintre fondatorii Casei de Insolvenţă Transilvania, Andrei Cionca, are 5,47% din acţiunile BRK.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...