Electrica Furnizare a pus în acest an 14 MW în fototovoltaic pentru companii mari din România

Compania Electrica Furnizare a reușit în decursul unui an să își consolideze poziția în piața proiectelor fotovoltaice, fiind un furnizor preferat de tot mai mulți clienți casnici și companii de renume, care au investit în anul 2022 în proiecte la cheie cu o valoare totală de aproximativ 13 milioane de euro, arată compania într-un comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - mie, 28 dec. 2022, 22:12
Electrica Furnizare a pus în acest an 14 MW în fototovoltaic pentru companii mari din România

Partener de peste 120 de ani al românilor în piața energiei, Electrica Furnizare a intrat de curând pe piața serviciilor și soluțiilor energetice, fiind aleasă anul acesta pentru construcția a 33 de centrale fotovoltaice, cu o producție medie anuală totală de 19221 MWh, arată Electrica Furnizare.

Romaqua Group Borsec, Transavia, Zentiva România, Lemet, Eckerle România sau Cristal Brad SRL sunt câteva dintre companiile care au ales Electrica Furnizare în anul 2022 pentru construcția de sisteme fotovoltaice la cheie, mai spune societatea.

„Electrica Furnizare și-a extins continuu rețeaua parteneriatelor și a devenit unul dintre furnizorii preferați în piața soluțiilor și serviciilor energetice, oferind consultanță la nivel național și soluții personalizate pentru toate segmentele de clienți și tipurile de industrie. Suntem o companie reprezentativă pentru industria energetică, fiind interesați în mod constant de susținerea tranziției către energia axată pe sursele regenerabile care implică emisii reduse de carbon“, a declarat Iulian Matei, directorul Departamentului Clienți Cheie Electrica Furnizare.

Compania a finalizat anul acesta proiecte care contribuie la reducerea totală a emisiilor de CO2 cu 4175,57 tone pe an. Astfel, Electrica Furnizare împreună cu Electrica Serv, partenerul principal responsabil pentru implementarea proiectelor, s-au aliniat la strategia Grupului Electrica implicându-se în dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, în contextul Pactului Ecologic European.

„În ceea ce privește tipul de proiecte fotovoltaice, acestea au fost realizate atât pe teren, cât și pe acoperișurile clădirilor și de fiecare dată ne-am respectat angajamentele făcute față de parteneri, în sensul în care proiectele au fost livrate la timp sau au fost finalizate mai devreme decât prevedeau termenele contractuale. Calitatea serviciilor pe care le-am prestat, precum și faptul că majoritatea clienților au demarat și etape suplimentare față de proiectul inițial, reprezintă o recomandare a unui serviciu de calitate“, a mai declarat Iulian Matei.

Electrica Furnizare este parte a Grupului Electrica, unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra, iar în anul 2020 a intrat pe piața de producție de energie electrică din surse regenerabile, prin achiziționarea Parcului Fotovoltaic Stănești, din județul Giurgiu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...