Distribuirea pensiilor se va decala cu câteva zile, luna viitoare. Pensiile vor fi livrate în perioada 6-17 ianuarie 2023

Distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile în ianuarie, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă, astfel că acestea vor fi livrate la domiciliu în perioada 6 - 17 ianuarie, informează Compania Naţională Poşta Română.
AGERPRES - vin, 30 dec. 2022, 13:15
Distribuirea pensiilor se va decala cu câteva zile, luna viitoare. Pensiile vor fi livrate în perioada 6-17 ianuarie 2023

„Compania Naţională Poşta Română informează că, în luna ianuarie 2023, distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă în care, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, atât salariaţii Casei Naţionale de Pensii Publice, cât şi cei ai Poştei Române, beneficiază de zile libere. Casa Naţională de Pensii Publice a anunţat că va vira contravaloarea drepturilor de protecţie socială, în conturile Poştei Române, cu o decalare de câteva zile. Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) va fi următorul: la domiciliu – în perioada 6 – 17 ianuarie 2023; la ghişeele subunităţilor poştale – până pe data de 19 ianuarie 2023”, se arată în comunicatul companiei.

Valentin Ştefan, directorul general al instituţiei, a explicat, în context, că în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii, amintind că anul trecut a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, distribuirea drepturilor băneşti.

„Ca şi anul trecut, salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni. Este o situaţie specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajaţii din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie. Menţionăm că, în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii şi subliniem că, anul trecut, Poşta Română a depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt şi a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, distribuirea drepturilor băneşti”, a declarat Valentin Ştefan, potrivit comunicatului citat.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...