Virgil Popescu: Anul 2022 a fost unul de răscruce, pe care l-am trecut cu bine, am reuşit să stabilizăm preţurile

Anul 2022 a fost unul de răscruce, pe care l-am trecut cu bine şi, împreună cu partenerii europeni şi cu Statele Unite ale Americii, am reuşit să stabilizăm preţurile la energia electrică şi la gazele naturale, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, potrivit Agerpres.
AGERPRES - sâm, 31 dec. 2022, 17:34
Virgil Popescu: Anul 2022 a fost unul de răscruce, pe care l-am trecut cu bine, am reuşit să stabilizăm preţurile

„Astăzi se încheie un an 2022 foarte complicat. Un an care a început cu un război la frontierele României, un război neprovocat, început de Federaţia Rusă în Ucraina fără absolut niciun motiv. Da, un război care a creat probleme în toată Europa şi în lume, un război care a indus o criză energetică fără precedent, o criză energetică cu care a trebuit să ne luptăm. Anul 2022 putem spune că a fost un an de răscruce, pe care cred că l-am trecut cu bine. Împreună, împreună cu partenerii europeni, împreună cu partenerii atlantici, cu Statele Unite ale Americii, am reuşit să stabilizăm preţurile energiei electrice, am reuşit să stabilizăm preţurile gazelor naturale şi să creăm o predictibilitate a acestora până în 2025”, a subliniat ministrul într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

El a semnalat că „a trebuit să ne adaptăm situaţiilor, să facem modificări din mers, să facem uneori chiar improvizaţii”, pentru că, în momentul când există un război la frontieră şi o criză foarte puternică, „trebuie să te adaptezi din mers”.

„Dar cel mai important lucru şi cea mai importantă lecţie pe care cred că am învăţat-o este că, dacă suntem solidari şi dacă suntem uniţi, putem trece peste toate aceste lucruri. România a demonstrat că este capabilă să treacă peste această criză energetică”, a punctat Virgil Popescu.

El a precizat că în acest an, printre preocupările ministerului s-a numărat şi restructurarea sistemului energetic şi, pentru prima dată, se poate spune că în România există un circuit integrat nuclear pentru producţia de energie electrică.

„În această lună, după un întreg şir de acţiuni, Societatea Nuclearelectrica a ajuns să deţină întreg ciclul nuclear al României, de la extracţia de uraniu, prin licenţele pe care le are la mina Tulgheş-Grinţieş, la procesarea acestuia. Achiziţionarea uzinei de la Feldioara, fabrica de combustibil de la Piteşti şi producţia de energie electrică de la Cernavodă îi dau Nuclearelectricii practic toate ingredientele să aibă în interior acest circuit integrat”, a explicat Virgil Popescu.

Acesta a reamintit şi faptul că în 2022 au fost puse „în linie dreaptă” reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi a menţionat anunţul partenerilor americani, al Băncii de Export a Statelor Unite, privind o finanţare de 3 miliarde de dolari pentru unităţile 3 şi, 4. Totodată, a mai spus el, a fost ales şi sit-ul pentru reactoarele modulare la Doiceşti şi faza 1 de începere construcţiei reactorului modular de la Doiceşti a început.

„Practic, în anul 2022, un an profund lovit de această criză energetică, am mers mai departe cu programul nuclear românesc şi mergem mai departe pentru că avem un nou obiectiv, un nou obiectiv de ţară, independenţa energetică şi o vom atinge”, a punctat ministrul.

Virgil Popescu a reiterat că tot în acest an Romgaz a cumpărat partea Exxon din Neptun Deep şi România se securizează din punct de vedere al gazelor naturale.

„Începând cu sfârşitul anului 2026 România va deveni independentă energetic şi din punct de vedere al gazului natural. Vom produce mai mult decât putem consuma”, a spus el.

Printre ale „realizări” ale anului 2022, ministrul a menţionat salvarea de la faliment a Complexului Energetic Oltenia, printr-o injecţie de un miliard de euro în ultimii 3 ani şi încă un miliard de euro pentru investiţii, operaţionalizarea fondului de modernizare, energia regenerabilă căpătând o nouă importanţă.

„Am lansat call-ul de proiecte pentru energie regenerabilă. Vrem ca până în 2026 să avem 7 GW de energie regenerabilă. Vrem ca până în 2027 să fim independenţi din punct de vedere energetic. Practic asta ne dorim”, a precizat Popescu.

Acesta a vorbit şi despre termocentrala de la Mintia, care a fost cumpărată de un investitor care a plătit peste 90 de milioane de euro pentru ea şi va face investiţii de un miliard de euro, dar şi despre termocentrala de la Paroşeni, care împreună cu cele 4 mine, în anul 2023 vor forma un nou complex energetic, şi care va avea şi un grup de gaz şi va putea funcţiona şi după anul 2030-2032, când ne-am asumat că nu vom mai folosi cărbune.

„Da, a fost un an care foarte tulbure, dar în această turbulenţă am mers înainte şi ne-am atins obiectivele. Sigur că se pot face mai multe lucruri. Sigur că puteam face mai multe lucruri. Sigur că anul viitor ne propunem să mergem mai departe şi să avansăm în aceste proiecte.(..) Acestea sunt, pe scurt, câteva din lucrurile pe care le-am început şi pe care vrem să le continuăm. A fost un an greu, a fost un an care l-am trecut cu bine. Am spus că nu vom avea probleme din punct de vedere al energiei electrice şi al gazelor naturale şi nu vom avea probleme. Iar anul 2023 sper să fie un an mai bun. Le urez tuturor românilor la mulţi ani şi un 2023 mai bun decât 2022”, a conchis Virgil Popescu.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, principala fiind aceea că ţările bogate trebuie să finanţeze 300 de......
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate ...
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Bucureştenii cu drept de vot sunt chemaţi duminică să îşi spună părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul ...
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 ...