Ciucă: Pachetul de legi privind Educația va intra în dezbatere în noua sesiune parlamentară

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, în deschiderea şedinţei de guvern, că pachetul de legi privind Educaţia va fi finalizat cât mai repede, astfel încât să intre în dezbatere în noua sesiune parlamentară, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 04 ian. 2023, 16:18
Ciucă: Pachetul de legi privind Educația va intra în dezbatere în noua sesiune parlamentară

„În perioada următoare, vom avea activităţi care vor viza pregătirea şi susţinerea proiectelor din strategia pentru ‘România Educată’. Am discutat deja să finalizăm şi să agreăm în continuare pachetul de legi ale Educaţiei, urmând ca odată ce va începe noua sesiune parlamentară să avem asigurat pachetul de legi care va intra în dezbatere în Parlament”, a spus Ciucă.

Premierul a vorbit şi de măsuri la Ministerul Sănătăţii pentru a gestiona situaţia creată de gripă.

„Pe domeniul Sănătăţii avem stabilite proiectele şi măsurile care vizează îmbunătăţirea sistemului medical din ţara noastră. Sunt proiectele de modernizare a spitalelor prin PNRR şi cele prin proiectele europene. Am înţeles că au fost deja luate, la nivelul Ministerului Sănătăţii, măsuri pentru a gestiona situaţia concretă, reală, la zi, inclusiv cea care ne afectează în momentul de faţă, generată de această gripă. Am înţeles de la domnul ministru că sunt toate măsurile luate şi avem în continuare în vedere să gestionăm situaţia aşa cum se cuvine”, a explicat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...