Numărul de vizitatori ai muzeelor pariziene a crescut masiv în 2022 față de anul 2021, fără însă să ajungă la nivelul înregistrat în 2019

La trei ani după începutul crizei COVID-19 şi în continuare private de publicul asiatic, marile muzee pariziene au înregistrat în 2022 o creştere importantă de vizitatori, potrivit unor bilanţuri publicate joi, informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 05 ian. 2023, 21:56
Numărul de vizitatori ai muzeelor pariziene a crescut masiv în 2022 față de anul 2021, fără însă să ajungă la nivelul înregistrat în 2019

Cu excepţia publicului asiatic, vizitatorii din străinătate, în special din Statele Unite, au revenit în marile puncte cultural-turistice din capitala Franţei, unde au fost organizate expoziţii importante (Kokoschka, Munch, Frida Kahlo), alături de publicul de proximitate, care a revenit în forţă în muzeele Parisului.

Cu 7,8 milioane de vizitatori, Luvru, cel mai mare muzeu din lume, a înregistrat ”o creştere cu 170% în comparaţie cu 2021 datorită revenirii vizitatorilor din străinătate, dar cu 19% mai puţini vizitatori decât în 2019 (9,6 milioane)”, a precizat biroul de presă al muzeului parizian pentru AFP.

Turiştii din Statele Unite (18% din vizitatori în 2022 în comparaţie cu 16% în 2019) au revenit la Paris, dar publicul chinez (8% în 2019) a rămas ”cvasi-absent”.

Dacă această absenţă a fost ”compensată de o creştere a numărului vizitatorilor europeni (…), muzeul a suferit din cauza restricţiilor de circulaţie, în vigoare în continuare în anumite regiuni geografice din lume, în decursul primelor trei luni ale anului”, a mai precizat muzeul.

Revenirea vizitatorilor străini (77% din frecventare în 2022) şi-a făcut de asemenea simţită prezenţa la Palatul Versailles, în apropiere de Paris, unul dintre spaţiile cele mai vizitate din Franţa, care totalizează 6,9 milioane de vizitatori (care au vizitat castelul şi au asistat la spectacole) în 2022, cu 16% mai puţini decât în 2019.

Muzeul Orsay şi Muzeul Orangerie-Valéry Giscard d’Estaing au fost vizitate de 4,2 milioane de persoane, în comparaţie cu 1,4 milioane în 2021 şi 4,6 milioane în 2019.

Doar Orsay totalizează 3,2 milioane de vizitatori, cu 10% mai puţin decât în 2019, an record de frecventare, cu 3,6 milioane de vizitatori. Cu puţin peste 1 milion de vizitatori, Orangerie ajunge aproape de nivelul din 2019 (-1%).

Cu peste 3 milioane de vizitatori în 2022, Centrul Pompidou, care găzduieşte în principal public parizian sau din regiunea pariziană, şi-a dublat frecventarea în comparaţie cu 2021 (1,5 milioane), revenind la ”un nivel apropiat de cel din 2019”, potrivit muzeului.

Colecţiile sale permanente de artă modernă şi contemporană au înregistrat chiar mai mulţi vizitatori decât în 2019 (1,5 milioane în comparaţie cu 1,4 milioane), la care s-a adăugat un program de expoziţii, reînnoind tradiţia marilor expoziţii tematice şi pluridisciplinare care l-au singularizat.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...