Regio la Turnu Severin: o circulaţie mai fluidă, pentru o economie mai dezvoltată

Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 03:58
Regio la Turnu Severin: o circulaţie mai fluidă, pentru o economie mai dezvoltată

Municipiul Drobeta Turnu Severin își schimbă infrastructura rutieră: 15 străzi – aproximativ 62.000 mp de carosabil și peste 27.000 mp de trotuare – au intrat într-un amplu proces de reabilitare, finanțat prin Regio. Scopul proiectului „Reabilitarea reţelei de străzi urbane în Drobeta Turnu Severin – sector 3” a fost dezvoltarea infrastructurii urbane pentru peste 15.000 de locuitori ai zonei și, ca o consecință firească,  dezvoltarea economică durabilă a municipiului.

Regio a finanțat reabilitarea tuturor străzilor și trotuarelor din Drobeta. În doi ani am realizat ceea ce, în mod normal, am fi făcut în 50 de ani, dacă foloseam doar resursele bugetului local” ne-a  mărturisit Constantin Gherghe, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Drumuri mai bune – avantaje mai multe

Străzile din sectorul trei și trotuarele erau degradate, sistemul rutier era depășit de creșterea traficului, iar sistemul de canalizare nu mai făcea de mult față ploilor abundente, punând în pericol sănătatea locuitorilor.

Proiectul a început la sfârșitul anului 2010, iar lucrările au durat 34 de luni, urmând să se încheie în luna octombrie a acestui an. Cele 15 străzi principale, grav afectate de lucrările de alimentare cu apă, canalizare, reparaţii şi întreţinere, au fost complet reabilitate și modernizate.

Proiectul a luat în calcul creșterea exponențială a traficului în zonă, iar lucrările au inclus o suprafaţă de rulare mai bună, care să fluidizeze circulația rutieră preconizată în viitor. Trotuarele au fost asfaltate iar bordurile, înlocuite. Proiectul a creat 45 de locuri de muncă pe perioada execuţiei şi 12 pentru perioada de operare.
 
În prezent, proiectul este în curs de finalizare.  Odată terminat, se estimează că cele 15 străzi vor prelua fluxurile majore de circulație rutieră pe direcţia drumului național ce traversează orașul. De asemenea, vor asigura circulaţia între zonele funcţionale şi cele rezidenţiale, preluând fluxurile de trafic din zonele funcţionale şi dirijându-le spre străzile de legătură sau spre magistrale. Nu în ultimul rând, proiectul va contribui la creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei.

Acesta este unul dintre cele 3.500 de proiecte finanțate prin Regio, în toate cele opt regiuni de dezvoltare, care contribuie la dezvoltarea oraşelor, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii sociale, sprijinirea mediului de afaceri, precum şi la promovarea şi restaurarea obiectivelor turistice din România. Pe pagina www.inforegio.ro puteți consulta, pentru fiecare regiune de dezvoltare, harta proiectelor finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional 2007-2013.

 

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...