Vodafone îşi vinde afacerile din Ungaria pentru 1,7 miliarde de euro. Tranzacţia ar da naştere celui de al doilea mare operator

Grupul britanic de telefonie Vodafone a ajuns luni la un acord privind vânzarea operaţiunilor sale din Ungaria către compania locală de IT 4iG şi fondul de stat Corvinus, urmând să primească suma de 1,7 miliarde de euro ca urmare a acestei tranzacţii, informează Reuters.
AGERPRES - lun, 09 ian. 2023, 10:26
Vodafone îşi vinde afacerile din Ungaria pentru 1,7 miliarde de euro. Tranzacţia ar da naştere celui de al doilea mare operator

Această tranzacţie, care a fost anunţată pentru prima dată în luna august 2022, ar urma să dea naştere celui de al doilea mare operator de telefonie mobilă din Ungaria, scrie Agerpres.

Grupul Vodafone a precizat luni că sumele rezultate de pe urma acestei vânzări vor fi utilizate pentru reducerea datoriilor companiei. Sub conducerea directorului general Nick Read, Vodafone, care odată era cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume, a început să vândă din active pentru a se concentra pe operaţiunile sale cheie din Europa şi Africa.

În Ungaria, plecarea Vodafone va consolida controlul exercitat de premierul Viktor Orban asupra sectorului telecomunicaţiilor. Conform termenilor tranzacţiei, compania ungară de IT 4iG va controla pachetul majoritar de 51% la fosta divizie Vodafone, în timp ce statul ungar, prin fondul Corvinus, va deţine restul de 49%. Sub conducerea lui Viktor Orban, Guvernul de la Budapesta şi-a extins influenţa în domenii precum energia, sectorul bancar, media şi acum telecomunicaţii.

Vodafone operează reţele mobile şi fixe în 21 de ţări şi colaborează cu reţele mobile în alte 48 de ţări. La 31 martie 2022, compania avea peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix şi 22 de milioane de clienţi ai serviciilor TV.

În România, Vodafone a înregistrat venituri din servicii de 764 milioane euro în anul fiscal încheiat la 31 martie 2022, iar baza de clienţi a Vodafone România a ajuns la 11,1 milioane la 31 martie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...