Conform sursei citate, obiectul achiziţiei se referă la o campanie de informare a clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale cu privire la drepturile lor, inclusiv dreptul de a schimba furnizorul de energie fără costuri suplimentare.
„Întreaga campanie va fi împărţită pe două perioade, care la rândul lor vor include câte trei etape, după cum urmează: I etapă – concept şi creaţie, II etapă – producţie, III etapă – difuzare şi promovare. Campania se va desfăşura prin următoarele canale: mass-media audiovizuală – difuzarea spoturilor video pe posturi TV; difuzarea spoturilor audio pe staţii radio; distribuirea materialelor advertoriale pe portalurile de ştiri online; mediul online – organizarea de conferinţe/simpozioane cu experţi/influenţatori/formatori de opinie, din mediul online de specialitate; derularea campaniei Google Ads în Reţeaua de Display Google pe site-uri ce difuzează ştiri de specialitate (aferente sectorului energiei) şi generale; social media – distribuirea spoturilor video scurte în cadrul reţelelor de socializare; promovarea materialelor aferente campaniei pe reţele de socializare (Facebook, Instagram, Youtube, LinkedIN, Twitter)”, precizează anunţul.
Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pe criteriul celui mai bun raport calitate – preţ, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 februarie 2023, ora 15:00.
Potrivit anunţului, ofertantul trebuie să facă dovada că a finalizat în ultimii trei ani, împliniţi la data termenului limită pentru depunerea ofertei, menţionat în anunţul de participare, servicii similare cu serviciile care fac obiectul prezentei achiziţii, cu o valoare cumulată de minim 10 milioane lei, fără TVA, la nivelul unuia sau maxim a trei contracte.
„Prin servicii similare se înţeleg servicii de informare în mass-media audiovizuală, mediul online şi social media”, se precizează în document.