Acţiunile europene au închis în creştere pentru a doua zi consecutiv

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în urcare pentru a doua şedinţă consecutiv, susţinute de optimismul investitorilor că politicienii americani vor ajunge la un acord de creştere a limitei datoriilor SUA, eliminând riscul intrării ţării în incapacitate de plată.
Economica.net - vin, 11 oct. 2013, 17:19
Acţiunile europene au închis în creştere pentru a doua zi consecutiv

Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 0,4%, după ce a urcat cu 1,7% în ziua precedentă, evoluţie alimentată de propunerile republicanilor de extindere a plafonului datoriilor SUA, timp de şase săptămâni. În ultimele cinci zile, indicele a avansat cu 0,6%, după două săptămâni de scăderi, transmite Bloomberg.

„Sentimentul pozitiv generat de creşterea de ieri a influenţat şi tranzacţiile de astăzi. A fost trimis un semnal puternic investitorilor, prima abordare pozitivă venită din ambele părţi. Totuşi, nu va fi uşor de ajuns la un compromis”, a declarat Patrick Kraehenbuehl, manager de portofolii la compania Umblin în Zurich, referindu-se la politicienii democraţi şi republicani din SUA.

Indicii naţionali au avansat pe 11 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,9%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,5%, iar CAC 40 al bursei din Paris a stagnat.

Volumul tranzacţiilor cu acţiunile din Stoxx 600 a fost cu 6,3% mai mare comparativ cu media ultimelor 30 de zile.

Preşedintele Barack Obama s-a întâlnit joi cu liderii republicanilor din Camera Reprezentanţilor, după ce liderul acesteia, John Boehner, a afirmat că va propune extinderea limitei datoriilor SuA cu şase săptămâni, astfel încât să fie eliminat riscul unui default.

Fără creşterea acestei limite, SUA riscă să nu mai poată face unele plăţi după 17 octombrie.

Titlurile Royal Mail Group au urcat cu 38% în prima zi de tranzacţionare la bursa din Londra. Oferta publică iniţială, în urma căreia statul britanic a mai păstrat o participaţie de 37,8% din companie, a fost cea mai mare vânzare de acest tip din Marea Britanie, după divizarea Britsh Rail în anii ’90.

Acţiunile grupului farmaceutic elveţian Actelion au crescut cu 4,1%, iar titlurile Roche Holding, cel mai pare producător de medicamente destinate tratării cancerului, cu 1,8%.

Acţiunile EON şi RWE, cele mai mari companii de utilităţi din Germania, au scăzut cu 4,2%, respectiv 2,6%. Componenta companiilor de utilităţi din Stoxx 600 a coborât cu 0,8%, cel mai mare declin în cadrul indicelui.

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...