Ministerul Fondurilor Europene a transmis la Bruxelles prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunţă că a transmis, vineri, serviciilor Comisiei Europene prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020.
Economica.net - vin, 11 oct. 2013, 19:26
Ministerul Fondurilor Europene a transmis la Bruxelles prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020

Documentul a fost transmis informal deoarece, la nivelul Uniunii Europene, nu au fost adoptate încă regulamentele care vor stabili modul în care vor fi implementate fondurile europene în viitoarea perioadă de programare, precizează sursa citată.

Prima versiune a Acordului de Parteneriat a fost discutată în cadrul celei de a cincea reuniuni a Comitetului Interinstituţional pentru Acordul de Parteneriat, din 7 octombrie, iar, suplimentar, documentul a fost realizat pe baza contribuţiilor ministerelor de linie şi a partenerilor de dialog implicaţi în procesul de programare.

De asemenea, în 8 octombrie, prima versiune a Acordului de Parteneriat a fost prezentată membrilor Camerei Deputaţilor de premierul Victor Ponta şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, mai menţionează MFE.

Conform sursei citate, în documentul transmis serviciilor Comisiei Europene au fost incluse propuneri primite în ultimele zile de la partenerii de dialog social.

Prima versiune a Acordului de Parteneriat detaliază cadrul instituţional – Autorităţile de Management şi Organismele Intermediare, respectiv prezintă principiile implementării efective a fondurilor în conformitate cu prevederile pachetului legislativ al Uniunii Europene.

MFE subliniază că, în acest sens, implementarea Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii 2014-2020 se va realiza într-un sistem mult mai bine coordonat, fiind stabilite atribuţii de autoritate de management numai la nivelul a trei ministere: – Ministerul Fondurilor Europene pentru managementul a patru programe operaţionale: Infrastructura mare (transport, mediu şi energie); Competitivitate (cercetare – dezvoltare, Agenda Digitală); Capital Uman şi Asistenţă Tehnică; – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru managementul programelor de dezvoltare regională, a programelor dedicate cooperării teritoriale europene şi a programului Capacitate Administrativă; – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru managementul programelor dedicate agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului şi acvaculturii.

„Coordonarea va ţine seama pe de o parte, de lecţiile învăţate în perioada 2007-2013, şi va urmări eficientizarea procesului de implementare şi reducerea poverii administrative, iar pe de altă parte, concentrarea tematică a fondurilor va asigura obţinerea unui impact semnificativ al investiţiilor, respectiv continuitatea intervenţiilor sustenabile din actuala perioadă de programare”, susţine Ministerul Fondurilor Europene.

În 25 iulie, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Toedorovici, declara că Acordul de Parteneriat care urmează să fie trimis la Bruxelles în toamnă va fi „un document de bună calitate”. Teodorovici mai preciza şi că Master Plan-ul pe Transporturi urma să fie gata „în următoarele luni”.

„Comisia Europeană este foarte nemulţumită de faptul că astfel de documente ajung în presă. Eu am sugerat Comisiei Europene să putem să dăm opiniei publice toată corespondenţa, adică şi cea în care Comisia laudă partea română, dar oficialii de la Bruxelles nu au fost de acord”, susţinea ministrul Fondurilor Europene.

Eugen Teodorovici explica faptul că proiectul a marcat debutul dialogului cu Comisia Europeană pe acest subiect şi că deja se lucrează pentru remedierea deficienţelor semnalate de la Bruxelles. „Eu nu am niciun fel de temere că România nu va fi gata, în toamnă, cu un document de bună calitate”, mai spunea Eugen Teodorovici.

Declaraţiile veneau după ce o primă formă a documentului care stabilea modul în care vor fi cheltuiţi banii europeni în perioada 2014-2020 generase criticile Comisiei Europene, care l-a catalogat „incoerent şi fără priorităţi clare”, astfel încât trebuia refăcut până în septembrie.

Teodorovici a vorbit şi despre problema lipsei unui Master plan pe Transport, din cauza căreia oficialii europeni au atras atenţia că exista pericolul ca întregul program cu fonduri europene pentru marile proiecte de infrastructură să fie blocat.

„Master plan-ul va fi gata în următoarele luni de zile, liniile directoare vor fi stabilite, ştim ce vom finanţa, se doreşte un master plan care să includă întreaga parte a transporturilor din România”, declara Teodorovici.

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul, potrivit unui document oficial obţinut în vară de MEDIAFAX, că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles era incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând ca documentul să fie refăcut „peste vară”, până în luna septembrie.

Avertismentul a fost notat de către Reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, care i-a atenţionat mai departe pe reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti că o eventuală respingere a acestui proiect de către Comisia Europeană, în urma consultărilor inter-servicii care vor avea loc, riscă să conducă la întârzieri în adoptarea viitoarelor programe operaţionale şi în implementarea lor chiar de la începutul anului viitor, fapt ce ar crea noi probleme în absorbţia fondurilor europene.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ulterior, că Guvernul a probat că nu a fost competent în pregătirea absorbţiei banilor pentru exerciţiul 2014-2020 prin proiectul Acordului de Parteneriat transmis la Bruxelles, adăugând că trage un semnal de alarmă în acest sens. „Motivul semnalului pe care îl trag public este că riscăm să intrăm în exerciţiul bugetar 2014-2020 la fel de nepregătiţi cum am intrat la 1 ianuarie 2007 şi riscăm acelaşi proces de întârziere şi de pierdere de fonduri europene. Noi aici nu avem dreptul să ne jucăm de-a «îi trag, bine, nu îi trag, bine», pentru că ăştia nu sunt nici banii lui Băsescu, nici banii lui Ponta, nici ai ministrului pentru Fonduri Europene, Teodorovici ăsta, nici banii nimănui, sunt bani destinaţi modernizării României pentru români, creării de locuri de muncă, dezvoltării ţării”, a afirmat Băsescu la Palatul Cotroceni.

Totodată, preşedintele s-a arătat dispus să acorde ajutor Guvernului în privinţa elaborării Acordului de Parteneriat. Preşedintele a citat din analiza Comisiei Europene mai multe formulări critice printre care cea referitoare la faptul că documentul transmis de partea română „nu ţine cont de substanţa Strategiei Europa 2020”, lipsa de corelare între recomandările specifice de ţară şi programul naţional de reformă, „lipsa capacităţii de analiză” în stabilirea obiectivelor care trebuie finanţate, propunerea unor proiecte neeligibile, lipsa unui Master Plan pe Transporturi.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...