Regulamentul privind subvenţiile străine a intrat de astăzi în vigoare în Uniunea Europeană

Joi a intrat în vigoare "Regulamentul privind subvenţiile străine", un nou set de norme menite să abordeze denaturările pieţei cauzate de subvenţiile străine, care va permite UE să rămână deschisă schimburilor comerciale şi investiţiilor şi va asigura totodată condiţii de concurenţă echitabile pentru toate companiile care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa unică, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 12 ian. 2023, 17:00
Regulamentul privind subvenţiile străine a intrat de astăzi în vigoare în Uniunea Europeană

Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, Regulamentul se aplică tuturor activităţilor economice din UE, vizând concentrările economice (fuziuni şi achiziţii), procedurile de achiziţii publice şi toate celelalte situaţii de piaţă. Noul regulament conferă Comisiei competenţa de a efectua investigaţii cu privire la contribuţiile financiare acordate de ţări din afara UE companiilor care desfăşoară activităţi economice în UE şi de a remedia, dacă este nevoie, efectele de denaturare a concurenţei ale acestor contribuţii.

Regulamentul privind subvenţiile străine prevede trei instrumente, a căror respectare va fi asigurată de Comisie: obligaţia companiilor de a notifica Comisiei concentrările care implică o contribuţie financiară din partea guvernului unei ţări din afara UE în care compania care este achiziţionată, una dintre părţile la fuziune ori întreprinderea comună are o cifră de afaceri în UE de cel puţin 500 de milioane euro, iar contribuţia financiară străină implicată este de cel puţin 50 de milioane euro; obligaţia companiilor de a notifica Comisiei participarea la proceduri de achiziţii publice în care valoarea estimată a contractului este de cel puţin 250 de milioane euro, iar contribuţia financiară străină implicată este de cel puţin patru milioane euro per ţară din afara UE. Comisia poate interzice, în cazul unor astfel de proceduri, atribuirea contractelor către companiile care beneficiază de subvenţii ce denaturează piaţa.

De asemenea, pentru toate celelalte situaţii de piaţă, Comisia poate lansa investigaţii din proprie iniţiativă (ex officio) dacă suspectează că au fost acordate subvenţii străine care denaturează concurenţa. Este prevăzută şi posibilitatea de a solicita transmiterea de notificări ad-hoc în cazul procedurilor de achiziţii publice şi al concentrărilor de mai mici dimensiuni.

Regulamentul conferă Comisiei competenţe de investigare extinse pentru a putea culege informaţiile de care are nevoie, printre aceste competenţe numărându-se: trimiterea de solicitări de informaţii companiilor; efectuarea de misiuni de stabilire a faptelor atât în interiorul Uniunii, cât şi în afara graniţelor sale şi derularea de investigaţii de piaţă cu privire la anumite sectoare sau tipuri de subvenţii. Comisia se poate baza, de asemenea, pe informaţiile privind piaţa transmise de companii, de statele membre sau de orice persoană fizică sau juridică ori asociaţie.

În cazul în care constată că a fost acordată o subvenţie străină şi că aceasta denaturează piaţa unică, Comisia poate pune în balanţă efectele negative de denaturare a pieţei în raport cu efectele pozitive ale subvenţiei asupra dezvoltării activităţii economice subvenţionate. Dacă efectele negative contrabalansează efectele pozitive, Comisia poate impune companiilor obligaţia de a lua măsuri corective structurale sau nestructurale ori poate accepta astfel de măsuri ca angajamente de a remedia denaturarea.

Ca regulă generală, subvenţiile a căror valoare este de mai puţin de patru milioane euro într-o perioadă de trei ani sunt considerate ca „nefiind susceptibile” să denatureze piaţa unică, în timp ce subvenţiile a căror valoare este mai mică decât pragurile de minimis stabilite de UE pentru ajutoarele de stat sunt considerate ca neavând efecte de denaturare a pieţei.

Odată intrat în vigoare, Regulamentul privind subvenţiile străine va intra în etapa crucială a punerii sale în aplicare şi va începe să se aplice peste şase luni, adică la 12 iulie 2023. Începând cu această dată, Comisia va putea să lanseze investigaţii ex officio. Obligaţia de notificare aplicabilă companiilor va intra în vigoare la 12 octombrie 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştenii pot vedea cu ajutorul unei hărţi digitale cât de verde este zona în care trăiesc
Bucureştenii pot vedea cu ajutorul unei hărţi digitale cât de verde este zona în care trăiesc
Bucureştenii pot verifica acum, cu ajutorul unei hărţi on-line, în ce măsură zona în care trăiesc respectă regula 3-30-300. ...
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România
Reprezentanța BMW în România a prezentat pentru prima dată un vehicul concept al mărcii la un eveniment organizat în ...
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023
Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldova, a realizat anul trecut afaceri de 856 ...
Taxe vamale suplimentare de 45% la importurile de mașini electrice produse în China. UE va vota săptămâna viitoare
Taxe vamale suplimentare de 45% la importurile de mașini electrice produse în China. UE va vota săptămâna viitoare
Uniunea Europeană va vota, în 4 octombrie, dacă va impune taxele vamale suplimentare de 45% la importurile de vehicule ...