Patru cetățeni bulgari au fost acuzați de fraudă și spălare de bani în cadrul unei anchete care vizează platforma de tranzacționare criptovalute Nexo

Patru bulgari au fost acuzaţi de participarea la un grup de crimă organizată creat pentru a spăla bani şi a comite fraudă fiscală şi informatică, au declarat vineri anchetatorii şi procurorii care anchetează firma de creditare în criptomonede Nexo.
News.ro - sâm, 14 ian. 2023, 16:55
Patru cetățeni bulgari au fost acuzați de fraudă și spălare de bani în cadrul unei anchete care vizează platforma de tranzacționare criptovalute Nexo

Procurorii au declarat joi că au demarat o anchetă cu privire la presupusele activităţi ilegale desfăşurate de Nexo, efectuând percheziţii la sediul firmei Nexo şi în alte 14 locaţii din capitala Sofia, relatează Reuters, citată de News.ro

”Aceasta este o investigaţie fără precedent”, a declarat reporterilor Borislav Sarafov, şeful Serviciului Naţional de Investigaţii al Bulgariei, spunând că Bulgaria va prelua conducerea unei anchete care a început cu câteva luni în urmă în coordonare cu omologii americani, britanici şi din alte state.

Anchetatorii au spus că au analizat peste 4 milioane de tranzacţii cripto pe platforma Nexo şi au descoperit că unele au fost efectuate cu încălcarea sancţiunilor UE şi SUA împotriva Rusiei, în timp ce altele au implicat o persoană cunoscută pentru finanţarea activităţilor ”teroriste”.

Firma de creditare cripto Nexo a negat orice faptă greşită.

”Au existat o serie de acuzaţii, pe care Nexo le neagă vehement, deoarece platforma utilizează cele mai înalte standarde posibile în ceea ce priveşte cunoaşterea clientului şi practicile de combatere a spălării banilor, pentru a asigura siguranţa clienţilor noştri şi a întreprinderii, de asemenea,” a spus firma într-o declaraţie pentru Reuters.

Compania a spus că a fost ţinta unei campanii motivate politic înaintea alegerilor anticipate care se pregătesc în Bulgaria. A spus că sistemele sale sunt în funcţiune în prezent şi că totul era procesat în timp real.

Peste 20 de persoane au fost audiate până acum şi va fi efectuat un audit financiar internaţional al Nexo, procurorii spunând că investigaţia va dura probabil luni de zile.

Oficialii au spus că doi dintre cei acuzaţi au fost deja reţinuţi, iar procurorii vor cere o cauţiune de 1 milion de leva (553.801,85 de dolari) pentru fiecare, în timp ce au fost emise mandate de percheziţie pentru ceilalţi doi.

Cei patru acuzaţi au operat în Regatul Unit, Elveţia, Bulgaria şi Insulele Cayman din 2018, au declarat oficialii.

Aproximativ 300 de anchetatori, poliţişti şi ofiţeri de securitate au fost implicaţi joi în operaţiune, care a făcut parte dintr-o anchetă ”vizând neutralizarea unei activităţi infracţionale ilegale” a Nexo, potrivit parchetului.

Procurorii au declarat vineri că acuzaţii aveau proprietăţi de lux în Dubai şi Bahamas, inclusiv iahturi.

Aproximativ 35 de opere de artă, inclusiv ale lui Salvador Dali, Henri Matisse şi Pablo Picasso, au fost confiscate de la unul dintre acuzaţi, au spus anchetatorii.

Potrivit procurorilor bulgari, tranzacţii cripto în valoare de 94 de miliarde de dolari au fost efectuate prin intermediul platformei Nexo în ultimii cinci ani.

Anchetatorii au spus că au detectat o serie de tranzacţii cu Nexo ale unor persoane şi companii supuse sancţiunilor Uniunii Europene şi SUA împotriva Rusiei, precum şi alte sancţiuni ale Naţiunilor Unite, fără a da detalii.

Creditorii cripto acţionează ca nişte bănci pentru lumea cripto, oferind clienţilor dobândă pentru criptomonedele pe care le depun pe platformă.

Legislatorii din întreaga lume au intensificat apelurile pentru reglementarea firmelor cripto, în urma prăbuşirii anul trecut a unei burse majore, FTX.

Nexo a declarat în decembrie că în următoarele luni va renunţa treptat la produsele şi serviciile din SUA, din cauza conflictelor cu autorităţile de reglementare.

Te-ar mai putea interesa și
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, o expectativă în creştere......
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...