Din totalul celor 818.217 de angajaţi din administraţia publică centrală, 602.622 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat, scrie Agerpres.
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educaţiei, respectiv 294.207, Ministerul Afacerilor Interne – 125.370, Ministerul Apărării Naţionale – 74.276, Ministerul Finanţelor – 24.861 şi Ministerul Sănătăţii – 18.270, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 8.279 de posturi, în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 43.980, în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 163.336 posturi ocupate.
Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în noiembrie 2022, 461.786 de persoane, dintre care 281.706 în instituţii finanţate integral din bugetele locale şi 180.080 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii.