Vulpescu: Ministerul lăsat de Vosganian n-are nevoie de „formulări de Oscar”. Nu mi s-a propus funcţia

Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, a precizat, luni, pe pagina sa de Facebook, că nu a primit o propunere de a prelua postul de ministru al Economiei şi nu a avut vreo discuţie în acest sens cu vreun decident politic.
Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 15:16
Vulpescu: Ministerul lăsat de Vosganian n-are nevoie de

„Pentru oricine a luat în serios «dezvăluirea», de pe blogul personal al domnului Varujan Vosganian, că aş fi ocupat biroul «domniei sale» de ministru al Economiei, dezmint pe aceeaşi cale: în scris, public, prin internet. Nu am primit o propunere de a prelua portofoliul de Ministru al Economiei şi nu am avut vreo discuţie în acest sens cu vreun decident politic”, a menţionat Vulpescu.

El a subliniat faptul că ocupă funcţia şi biroul asociat de director de cabinet al ministrului Finanţelor Publice, iar preocuparea sa o reprezintă îndeplinirea atribuţiilor aferente acestui post.

„Cred că ministerul Economiei, aşa cum l-a lăsat domnul Vosganian, nu are nevoie de literatură cu personaje şi formulări de Oscar, ci de un profesionist curajos care să îşi asume decizii din cele mai dificile şi nepopulare. Oricine va fi, îi urez succes!”, a mai scris Vulpescu pe contul său de Facebook.

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a scris anterior pe blogul său: „Vreţi să ştiţi cine a fost cel care a ocupat biroul meu, după ce mi-am trimis demisia la Palatul Victoria şi am părăsit sediul Ministerului Economiei? The winner is… Remus Vulpescu!!! Dacă recunoaşteţi personajul, comentariile vă aparţin…”.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru interimar al Economiei, a declarat, luni, că a delegat o parte din competenţele de la ministerul al cărui portofoliu îl deţine ca interimar secretarului de stat Bogdan Badea, adăugând că nu l-a delegat pe Remus Vulpescu.

Chiţoiu a infirmat faptul că l-ar fi delegat pe directorul său de cabinet, Remus Vulpescu, pentru a se ocupa de ministerul Economiei.

„Nu (l-am delegat pe Remus Vulpescu, n.r.). Domnul Remus Vulpescu este directorul meu de cabinet la ministerul Finanţelor Publice şi a fost în prima zi când am fost numit prin decret prezidenţial ministru interimar şi a îndeplinit formalităţile de preluare a mandatului de la domnul ministru Varujan Vosganian”, a precizat Chiţoiu.

El a adăugat că cel căruia i-a delegat o parte din competenţe este secretarul de stat Bogdan Badea din cadrul Ministerului Economiei.

Varujan Vosganian şi-a anunţat luni demisia din funcţia de ministru. El a făcut acest anunţ după ce a ieşit din cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde a avut loc o şedinţă a liderilor PNL la care au participat şi premierul Victor Ponta şi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

Demisia a fost prezentată la scurt timp după votul dat în Senat de respingere a solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ privind începerea urmăririi penale împotriva lui Vosganian. El rămâne însă senator, iar demisia sa din funcţia de ministru nu are vreo consecinţă asupra solicitării respinse de Senat.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...