Rusia şi China fac schimb de un volum mare de informaţii la nivelul serviciilor secrete – Şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei

Şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narâşkin, a calificat marţi nivelul relaţiilor dintre Rusia şi China ca unul fără precedent şi a declarat că Moscova şi Beijingul fac schimb de cantităţi importante de informaţii la nivelul serviciilor secrete din cele două ţări, relatează agenţia de presă EFE.
AGERPRES - mar, 17 ian. 2023, 15:32
Rusia şi China fac schimb de un volum mare de informaţii la nivelul serviciilor secrete - Şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei

‘Avem un nivel ridicat de interacţiune, facem schimb de un volum mare de informaţii la nivelul serviciilor secrete, operative şi de alertă’, a declarat el pentru media rusă, citată de TASS.

Nivelul relaţiilor dintre Rusia şi China, care a evitat să condamne Moscova pentru campania sa militară în Ucraina, ‘este unul fără precedent’, a subliniat Serghei Narâşkin, scrie Agerpres.

În cursul discuţiei sale cu presa, şeful spionajului rus s-a referit de asemenea la o întâlnire cu omologul său american, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA), William Burns, care a avut loc la Ankara în 14 noiembrie.

‘A fost o întâlnire formidabilă, semnificativă, care a durat aproape două ore şi jumătate. Am avut timp să ne spunem o mulţime de lucruri, să ne clarificăm poziţiile’, a spus Narâşkin, sugerând posibilitatea unei noi întâlniri cu Burns în viitorul apropiat, cu acordul prealabil al ambelor părţi.

În conferinţa sa de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat marţi că, ‘într-adevăr, o astfel de întâlnire nu poate fi exclusă, deoarece acest dialog este util’.

‘Dar nu ştiu nimic despre o posibilă dată’ la care aceasta ar putea avea loc, a adăugat el.

În întâlnirea sa cu presa la Moscova, Serghei Narâşkin a evocat şi dosarul ucrainean, afirmând că situaţia din jurul Ucrainei nu poate fi urnită din ‘punctul mort’ în care se află din cauza Marii Britanii şi a SUA, care ar fi cerut Kievului să nu accepte discuţii cu Moscova, ci să continue să lupte împotriva Rusiei, conform declaraţiilor sale postate de agenţia rusă de presă de stat TASS.

‘Nu, niciun fel de discuţii de pace, niciun fel de pace, v-am dat deja câteva zeci de miliarde de dolari, am investit în voi, vom continua să investim în voi şi mai mulţi bani şi mai multe arme, iar sarcina voastră este simplă – să mergeţi să luptaţi’, a declarat şeful spionajului rus într-un nou atac la SUA şi Regatul Unit, reluând una dintre naraţiunile Kremlinului cu privire la conflictul din Ucraina.

Potrivit TASS, şeful SVR a mai spus că el comunică periodic cu omologi ai săi europeni. ‘Tematica ucraineană este abordată cu prilejul acestor convorbiri cu şefi ai unor servicii de informaţii europene’, a spus Narâşkin.

‘Nu pot să spun cu cine, dar astfel de contacte există, de asemenea şi canale de comunicare’, a adăugat el.

Comentând despre planurile anunţate ale Kievului de a readuce Crimeea în componenţa Ucrainei, Narâşkin a afirmat laconic: ‘acest lucru este imposibil’.

Rusia a declanşat la 24 februarie trecut o invazie în Ucraina, în ceea ce ea numeşte ‘operaţiune specială militară’, un act de agresiune neprovocat şi nejustificat, atrăgându-şi condamnarea comunităţii internaţionale şi numeroase sancţiuni occidentale.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...