Dacia își continuă creșterea pe piața auto europeană acoperind 4,2% din totalul înmatriculărilor de mașini noi

Datele ACEA, preluate de ACAROM, arată că marca Dacia a fost comercializată în 2022 în Europa în 475.511 exemplare, cu 15,8% mai multe decât în anul anterior.
Robert Stan - mie, 18 ian. 2023, 09:32
Dacia își continuă creșterea pe piața auto europeană acoperind 4,2% din totalul înmatriculărilor de mașini noi

Raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), preluat de ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România), privind înmatriculările de autoturisme noi din 2022 pe continentul european arată că marca Dacia își continuă creșterea în ciuda reculului înregistrat de întreaga piață.

Conform ACEA, din totalul de 11.286.939 de autoturisme noi înmatriculate în 2022 în statele UE, EFTA și Marea Britanie, 475.511 au purtat marca Dacia. Cu 15,8% mai mare decât cel din 2021, acest rezultat a dus la o majorare a cotei de piață a mărcii românești, parte a grupului Renault, de la 3,5% până la 4,2%.

Din nefericire, în timp ce Dacia a urcat, marca principală a grupului din care face parte, Renault, a înregistrat o scădere cu 14,1% până la 582.766 unități. Aflată tot în grupul Renault, exclusivista marcă Alpine a crescut și ea până la 3.283 unități.

Este demn de remarcat faptul că, la final de 2022, Dacia este mai bine vândută în Europa decât mărci precum Seat (345.704 unități), Citroen (375.578 unități), Fiat (395.378 unități), Nissan (238.017 unități) sau Volvo (222.081 unități).

Cealaltă marcă produsă în România, Ford, a raportat pentru 2022 un recul cu 0,3% al înmatriculărilor din Europa, până la 516.614 unități și o cotă de piață de 4,6%.

Clasamentul european al mărcilor cu cele mai multe mașini înmatriculate anul trecut este condus de Volkswagen (1.197.455 unități) și Toyota (766.769 unități), urmate, surprinzător, de două mărci premium – BMW (646.538 unități) și Mercedes-Benz (634.697 unități). Acestea au depășit în 2022 branduri precum Peugeot (619.173 unități), Audi (614.545 unități) sau Renault (582.766 unități).

La nivel de grup, cele mai multe mașini înmatriculate în Europa anul trecut aparțin Volkswagen (2.789.828 unități), urmat de Stellantis (2.052.543 unități), Renault (1.061.560 unități), Hyundai-Kia (1.060.989 unități) și BMW (817.993 unități).

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...