Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger susţine aderarea Ucrainei la NATO

Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger a pledat marţi pentru un sprijin continuu pentru Ucraina până se ajunge la o încetare a focului şi a declarat că sprijină aderarea acestei ţări la NATO, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 18 ian. 2023, 09:12
Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger susţine aderarea Ucrainei la NATO

„Înainte de acest război, m-am opus ca Ucraina să devină membră a NATO, deoarece mă temeam ca aceasta să nu provoace exact procesul pe care îl vedem acum”, a declarat el prin videoconferinţă la Forumul economic mondial de la Davos, în Elveţia.

„Dar acum, că acest proces a atins acest nivel, o Ucraină neutră în aceste condiţii nu ar mai avea sens”, a subliniat Henry Kissinger, adăugând că „aderarea Ucrainei la NATO ar fi un rezultat potrivit” odată ce conflictul va fi soluţionat.

Henry Kissinger, în vârsta de 99 de ani, a cerut totuşi să se facă totul pentru a preveni ca războiul „să se transforme într-un război împotriva Rusiei” şi să se încerce menţinerea unui dialog cu Moscova pentru a-i oferi „oportunitatea de a se alătura sistemului internaţional” odată ce pacea este încheiată.

„Statele Unite au sprijinit rezistenţa ucraineană şi ar trebui să continue acest sprijin şi dacă este necesar să-l intensifice pe plan militar până când se ajunge la o linie de încetare a focului sau acceptată în cadrul unor discuţii preliminare”, a afirmat, de asemenea, Kissinger, care a deţinut funcţia de secretar de stat american în mandatul preşedintelui american Richard Nixon.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...