Unii proprietari au plătit 300 lei pentru asigurarea locuinţelor, triplu faţă de nivelul maxim legal

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să efectueze controale în teritoriu privind poliţele obligatorii pentru locuinţe, întrucât unii proprietari au plătit pe asigurare 300 lei, triplu faţă de nivelul legal, potrivit preşedintelui Comisiei Economice a Camerei Deputaţilor, Mihai Tudose.
Economica.net - mar, 15 oct. 2013, 09:28
Unii proprietari au plătit 300 lei pentru asigurarea locuinţelor, triplu faţă de nivelul maxim legal

„În Brăila, unii proprietari de locuinţe au plătit o primă de 300 de lei pentru poliţa emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), în condiţiile în care un astfel de contract are un preţ maxim de 20 de euro, adică sub 90 de lei la cursul actual. Ar trebui ca autoritatea de supraveghere din acest domeniu să deruleze operaţiuni de control în teritoriu pentru a stopa astfel de situaţii”, a spus preşedintele Comisiei pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare din Camera Deputaţilor, la un eveniment pe teme de specialitate.

Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Daniel Tudor, prezent la eveniemnt, a spus că o echipă de control a instituţiei a fost trimisă în teritoriu pentru a verifica informaţiile.

„Avem toate mijloacele legale necesare pentru a stopa astfel de cazuri şi vom aplica sancţiunile care se impun dacă informaţiile se confirmă”, a spus Tudor.

În presă au fost semnalate, de asemenea, cazuri în care asigurătorii au propus asiguraţilor afectaţi de inundaţiile din judeţul Galaţi sume derizorii ân raport cu daunele pentru a renunţa la contractele de asigurare.

Potrivit legii, toţi proprietarii de locuinţe au obligaţia de a încheia PAD – poliţa de asigurare obligatorie emisă de PAID, care oferă acoperire împotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor) în limita sumei asigurate de 20.000 sau 10.000 euro, în funcţie de structura constructivă a locuinţei asigurate.

Valoarea primei este de 10 şi 20 de euro, în funcţie de suma asigurată.

Totodată, societăţile de asigurare autorizate să preia riscuri de catastrofe naturale pot încheia, pentru cele trei categorii de riscuri, asigurări facultative ale locuinţelor numai pentru partea din suma asigurată ce excede suma asigurată obligatoriu prin PAD (10.000 sau 20.000 euro).

PAID a fost înfiinţată în septembrie 2009. Cei mai mari acţionari ai asigurătorului sunt Astra, Groupama şi Platinum, fiecare cu 15%. Generali România are o participaţie de 11%, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Grawe România şi UNIQA România deţin câte 5,5% din acţiuni.

Primele poliţe emise de PAID, cunoscute şi sub denumirea PAD, au fost emise în iulie 2010.

La finele lunii septembrie, portofoliul PAID număra aproximativ 426.000 de poliţe, de la 330.103 poliţe la începutul anului.

Fondul locativ naţional numără aproximativ 8,5 milioane de locuinţe.

Proprietarii care nu îşi asigură locuinţele vor fi amendaţi de autorităţile locale cu până la 500 lei. De asemenea, proprietarii neasiguraţi şi afectaţi de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundaţie, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autorităţi pentru refacerea gospodăriilor afectate.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...