Guvernul a aprobat modificarea Legii privind practicarea profesiei de detectiv particular

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege care vizează debirocratizarea şi simplificarea administrativă în materia procesului de dobândire a calităţii de detectiv particular printr-o serie de modificări şi completări aduse Legii nr. 329/2003 privind exercitarea acestei profesii, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 ian. 2023, 21:06
Guvernul a aprobat modificarea Legii privind practicarea profesiei de detectiv particular

Potrivit unui comunicat al Guvernului, modificările şi completările aprobate prin proiectul de lege reglementează, în principal, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a dobândi calitatea de detectiv particular.

Totodată, se elimină reglementarea potrivit căreia îndeplinirea funcţiei de poliţist se verifică de către inspectoratele de poliţie judeţene sau, după caz, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în evidenţele specifice.

Actul normativ instituie şi un mecanism de verificare a condiţiei îndeplinirii funcţiei de poliţist ori lucrător în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale.

Pentru a asigura debirocratizarea şi simplificarea administrativă, se elimină solicitarea copiilor după actul de studii, respectiv după actul de absolvire a unui curs în specialitatea detectiv particular.

Guvernul mai propune eliminarea obligativităţii depunerii de către cei interesaţi să susţină examenul de atestare a calităţii de detectiv particular a unei adeverinţe din care să reiasă îndeplinirea unei funcţii de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale, sarcina verificării revenind inspectoratelor de poliţie judeţene sau, după caz, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...