Petrom a scumpit azi benzina, la două zile distanță de la scumpirea precedentă. Vezi preţurile de joi, 19.01.2023

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a crescut azi prețul benzinei, la două zile de la precedenta scumpire.
Mihai Nicuţ - joi, 19 ian. 2023, 08:54
Petrom a scumpit azi benzina, la două zile distanță de la scumpirea precedentă. Vezi preţurile de joi, 19.01.2023

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 19 ianuarie 2023, un preț al benzinei standard de 6,44  lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,57 lei/litrul.

Așadar, în această dimineață Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a crescut prețul benzinei cu 5 bani pe litru, și a menținut prețul motorinei. Ultima modificare de preț a avut loc acum două zile, și a fost o creștere de preț tot de cinci bani pe litru, și la benzină și la motorină.

Prețurile petrolului sunt în creștere de la începutul anului, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană, crescând până 84,5 dolari acum câteva zile, dar în ușoară coborâre acum, 84 de dolari, valoare valabilă la momenul redactării acestei știri.

Amintim că, pe lângă embargoul UE asupra livrărilor de țiței rusesc pe conductă, la 5 februarie va intra în vigoare un nou embargu, pe combustibilii prduși din țiței rusesc.

Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu  o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...