Isărescu: În România este inflaţie, ne batem cu ea, trebuie să asigurăm şi stabilitatea financiară

În România este inflaţie, Banca Naţională a României se bate cu ea, dar trebuie să asigure şi stabilitatea financiară, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în conferinţa de prezentare a "Raportului asupra stabilităţii financiare - decembrie 2022".
AGERPRES - joi, 19 ian. 2023, 14:04
Isărescu: În România este inflaţie, ne batem cu ea, trebuie să asigurăm şi stabilitatea financiară

„Privind stabilitatea financiară, ne-am preocupat în continuare de stabilitatea preţurilor. Avem în România o creştere masivă a inflaţiei, dar peste tot în lume s-a întâmplat. Asta nu înseamnă că ne spălăm pe mâini. Dacă ne uităm şi facem comparaţii, că nu poţi să te uiţi numai la tine, trebuie să te uiţi şi la ce se întâmplă în lume, din 2019, în condiţiile în care ne-a preocupat stabilitatea financiară. Uitaţi curba României, cea cu albastru. Cu un an înainte eram chiar pe locul I, cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Am ajuns pe locul 8. Datele sunt ceva mai mici. De ce? Că este vorba de indicele european, armonizat, ca să putem să facem comparaţii. De aceea aveţi la România 14,6%, să ne putem compara cu alte ţări. Şi ţări cu care obişnuiam în trecut să concurăm, în sensul ‘Domnule, hai să luăm modelul Poloniei, hai să luăm modelul Cehiei, să luăm modelul Ungariei’ şi aşa mai departe, au avut o inflaţie care comparativ ne-a depăşit, mai mare decât la noi. Ce vrea să spună această realitate, aceste cifre? Că în România este inflaţie, ne batem cu ea, trebuie să asigurăm şi stabilitatea financiară şi progresele în ceea ce priveşte inflaţia se vor face treptat, că este un alt tip de inflaţie. Este cum se spunea pe vremea mea cost – push inflation, is not exactly demand pull, mainly cost push. Terminologia actuală a evoluat. Se vorbeşte de inflaţie pe partea ofertei”, a explicat Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a afirmat că instituţia nu uită de stabilitatea preţurilor şi că lucrează împreună cu stabilitatea financiară şi cu stabilitatea preţurilor.

În ceea ce priveşte stabilitatea financiară, el a prezentat o comparaţie cu media europeană pe baza câtorva indicatori. În acest context, el a menţionat că o mare problemă după criza din 2008 a fost rata creditelor neperformate.

„Mare problemă, în special după criza din 2008 – 2009 au fost creditele neperformante. Atât de mare încât putea să dărâme sistemul bancar din România”, a spus sărescu.

El a declarat că România stă mai bine decât media europeană. De asemenea, avem o acoperire mai bună cu provizioane a creditelor neperformante.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...