Proteste în Franţa: Manifestanţi în număr mare şi greve împotriva proiectului de reformă a pensiilor

Peste un milion de persoane au manifestat joi în întreaga Franţă, dintre care 80.000 la Paris, împotriva unui proiect de reformă a sistemului de pensii care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, a anunţat ministerul francez de interne, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 20 ian. 2023, 08:40
Proteste în Franţa: Manifestanţi în număr mare şi greve împotriva proiectului de reformă a pensiilor

Secretarul general al CGT, Philippe Martinez, a estimat la „peste două milioane” numărul manifestanţilor din întreaga Franţă.

Numeroase organizaţii sindicale i-au îndemnat pe francezi să protesteze faţă de un proiect guvernamental de reformare a pensionării care creşte vârsta de pensionare la 64 de ani până în 2030.

Peste 200 de manifestaţii au avut loc la Paris şi în regiuni, majoritatea paşnice. Unele ciocniri, tensiuni sau pagube au fost raportate la Paris, Lyon (est) şi Rennes (vest).

Datele prezentate de către autorităţi atestă o mobilizare foarte importantă – 36.000 de persoane au defilat la Toulouse, 26.000 la Marsilia, 25.000 la Nantes, 23.000 la Lyon, 19.000 la Clermont-Ferrand şi 15.000 la Montpellier.

În afară de manifestaţii, au avut loc greve – în transport, educaţie, rafinării şi ale funcţionarilor publici.

Provocarea pentru sindicate este să transforme opoziţia faţă de această reformă, precum şi nemulţumirea faţă de criza costului vieţii, într-un protest de amploare care ar putea forţa eventual guvernul să schimbe direcţia. Liderii sindicali, care ar urma să anunţe noi greve şi proteste, spun că ziua de joi a fost doar începutul.

Emmanuel Macron, a cărui reformă a pensiilor reprezintă un proiect crucial al celui de-al doilea mandat, pentru care s-a angajat încă din campania primului mandat, joacă mare: partidul său, care nu dispune de majoritate în Adunarea Naţională, ar putea fi fragilizat dacă mişcarea este profundă şi de durată.

Acest test politic pentru preşedinte intervine într-un context economic şi social tensionat. Francezii suferă efectele unei inflaţii ridicate, de 5,2% în medie în 2022, într-o ţară care a fost zguduită în timpul primului mandat al lui Emmanuel Macron de demonstraţiile „Vestelor galbene” împotriva vieţii scumpe.

Şeful statului a ieşit din tăcerea sa cu privire la această reformă, joi, la Barcelona – unde a mers în cadrul unui summit franco-spaniol – şi unde a spus că speră ca manifestaţiile în desfăşurare în Franţa să aibă loc „fără excese”, apărând totodată un proiect care, în opinia sa, a fost deja „validat democratic”.

Franţa este una dintre ţările europene în care vârsta legală de pensionare este cea mai mică, fără ca sistemele de pensii să fie complet comparabile.

Guvernul a ales să majoreze vârsta de pensionare pentru a răspunde deteriorării financiare a fondurilor de pensii şi îmbătrânirii populaţiei. El îşi apără proiectul prezentându-l drept „furnizor de progres social”, în special prin revalorizarea pensiilor mici.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...