Trenuri noi în România: Siemens și Alstom au depus oferte la mega-licitația pentru 62 de rame de scurt parcurs – surse UPDATE

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat că vineri, 20 ianuarie, au fost depuse ofertele la licitația pentru 62 de rame de scurt parcurs. Licitația este împărțită în trei loturi, iar pentru fiecare lot ARF ar fi primit câte două oferte, respectiv din partea Alstom și Siemens, potrivit surselor ECONOMICA.NET.
Anemona Andone - vin, 20 ian. 2023, 15:26
Trenuri noi în România: Siemens și Alstom au depus oferte la mega-licitația pentru 62 de rame de scurt parcurs - surse UPDATE

UPDATE 17:30

La procedura de achiziție publică privind achiziționarea a 62 de rame electrice de scurt parcurs, organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în data de 20 ianuarie 2023, au fost depuse oferte pe toate cele trei loturi, anunță ARF.

„În conformitate cu prevederile legislației, comisia de evaluare desemnată pentru această procedură se va întruni începând cu data de miercuri, 25 ianuarie pentru deschiderea ofertelor și evaluarea acestora.
Ramele electrice de scurt parcurs achiziționate de către ARF sunt finanțate prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Transport 2021-2027”, mai transmite ARF.

Reprezentanții ARF amintesc că acest contract este împărțit în trei loturi, după cum urmează:
– Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești S – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.044.933.546 și 1.339.823.526 lei, fără TVA.
–  Lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.208.571.156 și 1.554.592.210 lei, fără TVA.
– Lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești V – Brașov, București N – Roșiori, București N – București Obor/Fundulea, Constanța – Fetești, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 984.207.051 și 1.255.872.715 lei, fără TVA.

Știrea inițială

Licitația pentru cele 62 rame electrice regionale RE-R (56 rame + 6 rame de rezervă), destinate transportului feroviar de călători pe rute suburbane și regionale, a fost lansată pe 15 mai 2022.

Achiziția, finanțată din fonduri europene nerambursabile (POT 2021-2027) și din bugetul de stat al României, este împărțită în 3 loturi și acoperă câte o regiune a țării:

  • Lotul1 (Est) – include 20 de trenuri care vor deservi municipiile București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Iași și Suceava.
  • Lotul 2 (Centru – Vest) – include 23 de trenuri care vor deservi municipiile Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Bistrița, Cluj Napoca, Arad, Timișoara și Reșița.
  • Lotul 3 (Sud) – include 19 trenuri care vor deservi direct municipiile București, Ploiești, Brașov, Constanța și Alexandria, prin intermediul nodului feroviar învecinat. Trenurile din acest lot vor asigura inclusiv legătura cu stațiunile de pe Valea Prahovei, potrivit ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu.

Contractul are o valoare estimată cuprinsă între 3,24 miliarde de lei și 4,15 miliarde de lei (fără TVA) și prevede inclusiv asigurarea reparației și întreținerii celor 62 de trenuri.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...