Elveţia renunţă la secretul bancar

Elveţia a semnat un acord internaţional privind combaterea evaziunii fiscale, punând capăt practic secretului său bancar, a anunţat marţi Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), transmite Reuters.
Economica.net - mie, 16 oct. 2013, 06:30
Elveţia renunţă la secretul bancar

La presiunile autorităţilor europene şi americane, care vor să lupte împotriva evaziunii fiscale, sprijinul politic în Elveţia pentru secretul bancar a scăzut gradual, deschizând calea pentru semnarea de acorduri fiscale cu autorităţile străine.

Elveţia a devenit a 58-a ţară care se alătură convenţiei OECD cu privire la schimbul de informaţii fiscale cu autorităţile fiscale străine. Chiar dacă nu s-a angajat să facă schimb automat de informaţii cu privire la rapoartele fiscale, Elveţia va răspunde la cererile autorităţilor fiscale din alte state vizând cazuri individuale.

‘Aderarea Elveţiei la convenţia de asistenţă mutuală în domenii fiscale trimite un mesaj clar şi puternic că Elveţia este parte a comunităţii de state care consideră cooperarea internaţională în domeniul fiscal ca o necesitate’, a declarat secretarul general al OECD, Angel Gurria.

Până acum multe autorităţi fiscale şi guvernele lor aveau dificultăţi în a realiza investigaţii fiscale transfrontaliere, greutăţi care au fost sporite de deschiderea frontierelor faţă de fluxurile de capital şi utilizarea de noi tehnologii pentru transferul banilor.

Convenţia fiscală a OECD a fost semnată de ambasadorul Elveţiei la OECD, Stefan Flückiger. Următorul pas, care ar putea fi unul dificil, este ratificarea convenţiei de parlamentul elveţian. Acest lucru ar putea dura până la un an şi jumătate, existând riscul unui impas dacă va fi supus referendumului.

Te-ar mai putea interesa și
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi......
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...